O navă romană cu 500 de amfore, descoperită lângă Sicilia. Ce dezvăluie epava veche de 2.100 de ani despre vin și comerțul lumii antice

Pe fundul Mediteranei, la câțiva kilometri de coasta Siciliei, sute de amfore au rămas nemișcate timp de peste două milenii. În jurul lor se disting încă urmele navei care le transporta — un vas scufundat într-o perioadă în care Roma își extindea influența, iar vinul, uleiul și alte mărfuri traversau marea pe rute care legau porturi aflate la sute sau mii de kilometri distanță.

Epava a fost descoperită în largul orașului Mazara del Vallo, pe coasta de sud-vest a Siciliei, la circa trei mile marine de țărm (aproape șase kilometri) și la o adâncime de aproximativ 46 de metri. Descoperirea a fost anunțată pe 8 august de Comandamentul Carabinierilor pentru protecția patrimoniului cultural și relatată, printre alții, de The Guardian. Nava are în jur de 21 de metri lungime și șase metri lățime și transporta sute de amfore — potrivit primelor estimări, aproximativ 500.

Datarea preliminară plasează vasul între secolele al II-lea și I î.Hr., ceea ce înseamnă că nava aparține perioadei Republicii Romane, înainte ca Roma să devină imperiu sub Augustus.

Cercetarea a fost făcută în comun de unitatea Carabinierilor pentru protecția patrimoniului cultural din Palermo, Superintendența Mării din Regiunea Sicilia și scafandrii Carabinieri din Messina, după o sesizare venită din partea unor pescari. Explorarea zonei a scos la iveală, pe lângă amfore, două ancore de plumb, iar ministrul italian al Culturii, Alessandro Giuli, a numit situl „una dintre cele mai importante descoperiri de arheologie subacvatică din ultimii ani".

Aproximativ 500 de amfore, păstrate pe fundul mării

Imaginea epavei impresionează mai ales prin cantitatea încărcăturii. În jurul navei se află sute de recipiente ceramice cu forma caracteristică amforelor antice — corp alungit, două toarte și partea inferioară terminată într-un vârf — îngrămădite pe aproape doi metri înălțime, într-un morman lung de peste 20 de metri. Majoritatea au fost identificate preliminar ca aparținând tipului Dressel 1A, unul dintre cele mai răspândite recipiente pentru transportul vinului în perioada târzie a Republicii Romane.

Detaliul contează. Studiile arheologice arată că amforele Dressel 1A au fost produse în principal în centrul și sudul Italiei și au circulat masiv în Mediterana între a doua jumătate a secolului al II-lea î.Hr. și prima jumătate a secolului I î.Hr., fiind folosite mai ales pentru vin. Asta nu înseamnă însă că cercetătorii pot afirma deja că toate cele aproximativ 500 de amfore conțineau vin: conținutul trebuie analizat, iar reziduurile organice, depunerile din interior și materialele de impermeabilizare pot oferi indicii mult mai precise.

Amfora era „containerul de transport" al Antichității

Privită azi într-un muzeu, o amforă pare un obiect decorativ. Pentru lumea mediteraneeană antică era însă, înainte de toate, un recipient comercial: romanii și celelalte popoare ale Mediteranei transportau în asemenea vase vin, ulei de măsline, sosuri de pește, fructe conservate și multe altele.

Forma lor nu era întâmplătoare. Cele două toarte permiteau manipularea, gâtul îngust ușura închiderea, iar baza ascuțită permitea fixarea amforelor în poziții stabile în cala navei, unde puteau fi așezate în straturi și sprijinite unele de altele, ca spațiul să fie folosit cât mai eficient.

Tocmai de aceea sunt atât de valoroase azi pentru arheologi: formele lor s-au schimbat în timp și de la o regiune la alta. Analizând gura, gâtul, toartele, lutul și profilul recipientului, un specialist poate aproxima perioada și zona în care a fost produs. Uneori apar și inscripții sau ștampile; alteori, analizele chimice ale ceramicii trădează regiunea de origine. Un obiect aparent banal devine astfel un document comercial vechi de două milenii.

Vinul roman călătorea la distanțe uriașe

Amforele Dressel 1 au fost găsite în numeroase regiuni ale Europei și ale Mediteranei. Producția lor era concentrată mai ales de-a lungul coastei vestice a Italiei, din Etruria până în Campania; de acolo, vinul italian ajungea în Peninsula Iberică, în Galia și chiar în zone mult mai nordice. Archaeology Data Service, una dintre bazele academice de referință pentru cercetarea arheologică, descrie Dressel 1 drept cel mai comun tip de amforă romană din perioada republicană târzie.

Cercetările din Marea Britanie au identificat asemenea recipiente chiar și la limita nordică a rețelelor comerciale ale vinului roman, iar unele inscripții păstrate pe amfore indică transportul unor vinuri celebre în Antichitate, precum Falernianul și Caecubanul. Cu alte cuvinte, comerțul cu vin nu era o activitate locală, ci o rețea întinsă de producători, ateliere de ceramică, negustori, porturi, marinari și cumpărători, care acoperea o mare parte a lumii mediteraneene. Epava de lângă Sicilia este o fotografie înghețată a unei asemenea călătorii.

Sicilia, în mijlocul autostrăzii comerciale a Mediteranei

Locul descoperirii nu este deloc întâmplător. Sicilia ocupă o poziție strategică în centrul Mediteranei, între Peninsula Italică și Africa de Nord și aproape de rutele care continuau spre Peninsula Iberică sau spre estul bazinului. Cu peste două milenii în urmă, marea era principala infrastructură pentru transportul unor cantități mari de mărfuri: o navă putea căra sute de amfore mult mai eficient decât ar fi fost posibil pe uscat, unde drumurile, animalele de tracțiune și distanțele făceau transportul costisitor.

Avantajul venea însă cu un risc enorm. Furtunile, recifele, erorile de navigație, defecțiunile și supraîncărcarea puteau transforma o cursă comercială într-un dezastru. Nu știm încă ce a trimis nava de lângă Mazara del Vallo pe fundul mării — iar aceasta este una dintre întrebările la care cercetările viitoare ar putea răspunde.

Ce se întâmpla cu vinul în timpul unei călătorii

Transportul vinului timp de zile sau săptămâni într-o amforă de ceramică ridică o întrebare firească: cum rezista băutura? Ceramica este poroasă, iar un recipient netratat nu este ideal pentru păstrarea lichidelor pe termen lung. De aceea, producătorii din lumea mediteraneeană tratau interiorul vaselor prin diferite metode.

Un studiu asupra unor amfore romane de la San Felice Circeo, publicat în revista PLOS ONE și disponibil prin National Library of Medicine, a combinat analize chimice și arheobotanice pentru a identifica urme de vin și materialele folosite în recipiente. Cercetătorii au găsit indicii privind folosirea rășinii de pin, pentru impermeabilizare și conservare — o dovadă a cât de multe informații pot supraviețui într-o amforă chiar și după aproximativ două milenii. Din acest motiv, cele câteva sute de recipiente din noua epavă pot deveni mai importante decât par la prima vedere: dacă unele sunt bine conservate, analizele ar putea dezvălui conținutul, proveniența și chiar felul în care marfa fusese pregătită pentru transport.

O altă epavă din Sicilia tocmai a schimbat o ipoteză

Cât de mult pot spune asemenea analize se vede dintr-un caz recent, tot din apele Siciliei. La 30 iunie 2026, Regiunea Sicilia a anunțat rezultate noi ale cercetărilor asupra epavei de la Capo Mulini, între Acireale și Aci Castello — un vas datat între ultimul sfert al secolului al II-lea și mijlocul secolului I î.Hr., aproximativ aceeași perioadă în care este plasată preliminar și descoperirea de lângă Mazara del Vallo.

Analizele arheometrice au indicat că o parte importantă a amforelor de la Capo Mulini ar fi putut fi produsă în zona Strâmtorii Messina — o informație care poate schimba ce se știa despre proveniența mărfurilor și despre rutele comerciale ale Siciliei în perioada republicană. Pentru cercetători, lutul unei amfore funcționează aproape ca o adresă de origine: compoziția lui minerală poate fi comparată cu argila din diferite regiuni, indicând locul de fabricație. Același tip de investigație ar putea fi aplicat și încărcăturii noii epave.

Cele 500 de amfore nu sunt adevărata comoară

În imaginarul popular, o epavă spectaculoasă trebuie să ascundă aur, monede sau bijuterii. Pentru arheologi, lucrurile stau altfel: o navă comercială păstrată împreună cu încărcătura ei poate spune despre viața obișnuită din Antichitate mai multe decât un cufăr cu monede. Amforele arată ce produse se transportau; ceramica, unde au fost fabricate recipientele; distribuția lor în epavă, cum era încărcată nava. Ancorele dau indicii despre dimensiunile și tehnologia vasului, iar lemnul, dacă s-a conservat, poate dezvălui tehnicile de construcție navală și chiar speciile de arbori folosite.

Toate aceste informații pot reconstitui o călătorie comercială începută în urmă cu peste 2.100 de ani și întreruptă brusc undeva în largul Siciliei. Cele aproximativ 500 de amfore nu sunt comoara în sensul clasic; comoara este informația pe care au păstrat-o.

De la producător la negustor și de la port la consumator

Descoperirea deschide și o fereastră către o lume romană surprinzător de conectată economic. În spatele unei singure amfore de vin exista un lanț întreg: cineva cultiva vița-de-vie, altcineva făcea vinul, meșteșugarii modelau și ardeau recipientele de lut, marfa era dusă la port, încărcată pe navă, expediată și, în final, distribuită cumpărătorilor. Navele comerciale făceau posibilă toată această circulație.

Răspândirea amforelor Dressel 1 din Italia până în Galia, Spania și alte regiuni arată dimensiunea schimburilor. Nu era globalizare în sensul modern, dar principiul economic ne este familiar: regiuni specializate pe anumite produse, recipiente standardizate, transport pe distanțe mari, intermediari și piețe de desfacere. Iar Sicilia se afla chiar în mijlocul acestei lumi.

Ce nu știm încă despre navă

În jurul descoperirii rămân destule necunoscute cât să dea de lucru cercetătorilor ani întregi. Datarea în secolele II–I î.Hr. este preliminară; nu se cunosc încă nici portul din care a plecat nava, nici destinația ei, nici originea tuturor amforelor sau conținutul lor exact. Nu știm cine deținea vasul, cine comercializa marfa sau de ce s-a scufundat. Autoritățile italiene urmează să continue documentarea științifică a sitului, pentru a stabili mai precis vârsta epavei, proveniența încărcăturii și starea ei de conservare.

Poate că tocmai aici este partea cea mai interesantă. După aproximativ 2.100 de ani, călătoria acelei nave nu s-a încheiat de tot: știm unde s-a oprit, pe fundul Mediteranei, dar nu și de unde venea, unde trebuia să ajungă sau ce poveste comercială purtau cele aproximativ 500 de amfore. Arheologii au găsit nava; de-acum începe reconstituirea călătoriei ei.

Surse: The Guardian - Ministero della Cultura — Regiunea Sicilia — National Library of Medicine / PLOS ONE — Archaeology Data Service —