Orașul care arde de 60 de ani: tragedia minelor din Centralia
Pe 27 mai 1962, un incendiu pornit într-o groapă de gunoi din Centralia, Pennsylvania, a ajuns într-o mină dezafectată de cărbune. Focul subteran nu a mai putut fi stins niciodată. Azi, orașul e aproape pustiu, iar flăcările continuă să ardă sub pământ
Cum a început totul
Centralia este un mic oraș minier din statul Pennsylvania, situat în nord-estul Statelor Unite. În trecut, era un centru activ al extracției de cărbune, cu sute de locuitori și o comunitate muncitoare.
La sfârșitul lunii mai 1962, consiliul local din Centralia a decis să curețe groapa de gunoi a orașului arzând deșeurile. O practică obișnuită la acea vreme. Numai că de data aceasta, flăcările au ajuns la o veche mină de cărbune, care nu fusese izolată corespunzător. Incendiul s-a extins rapid prin galeriile subterane.
Autoritățile locale nu au realizat imediat gravitatea situației. S-au făcut mai multe tentative de a stinge focul, dar nicio metodă nu a funcționat. Focul deja se extinsese pe zeci de kilometri sub pământ.
Un oraș în flăcări invizibile
La suprafață, orașul Centralia arăta normal. Dar sub pământ, temperatura ajunsese la sute de grade Celsius. Gazele toxice ieșeau din crăpături apărute în asfalt. Oamenii au început să se plângă de dureri de cap, amețeală, greațuri. Apoi, solul a început să se surpe.
Cel mai cunoscut incident s-a petrecut în 1981, când un copil de 12 ani a fost la un pas de moarte: o gaură uriașă s-a deschis sub picioarele lui chiar în curtea casei. A fost salvat în ultimul moment de un văr. Acela a fost punctul de cotitură.
Evacuare lentă, agonie lungă
Guvernul federal a intervenit abia în 1984, când a alocat peste 40 de milioane de dolari pentru relocarea populației. Aproape toți locuitorii au acceptat oferta, conștienți că viața lor era în pericol. Casele au fost cumpărate de stat, demolate sistematic, străzile închise cu bariere de beton, iar orașul a fost declarat nelocuibil.
Totuși, aproximativ douăzeci de persoane au refuzat să plece. Printre ei erau bătrâni care nu voiau să-și părăsească locuințele în care trăiseră toată viața. Au continuat să trăiască în condiții greu de imaginat: fără apă curentă, fără electricitate, fără vecini și cu solul fumegând sub picioare. Unii au murit în singurătate, alții au fost obligați prin lege să semneze că vor renunța la proprietate la deces.
Ultimii locuitori rămași au dus o existență aproape fantomatică, într-un peisaj apocaliptic: căprioare și vulpi pe străzile pustii, trotuare acoperite de buruieni, și crăpături din care ieșea abur toxic. Azi, doar câteva structuri mai amintesc de viața care a fost odinioară aici: o biserică ortodoxă, un cimitir și o mână de fundații de case. Tot restul a fost înghițit de pământul fierbinte și de uitare.
Centralia azi: un avertisment fumegător
Deși este practic abandonat, Centralia a devenit atracție turistică. Oamenii vin să vadă faimoasa "autostradă spre nicăieri" (o porțiune de drum prăbușită și acoperită cu graffiti) sau crăpăturile din care ies gaze sulfuroase.
Se estimează că incendiul subteran ar putea continua să ardă încă 250 de ani. Centralia este un exemplu viu de catastrofă provocată de ignoranță, nepăsare și lipsă de viziune.
O decizie banală, luată fără atenție și fără prevenție, a aprins un foc care arde de zeci de ani. Centralia ne amintește că fiecare acțiune aparent neînsemnată poate avea consecințe uriașe atunci când ignori riscul și nu respecți natura.
Arhiva Ciudățeniilor Istoriei aduce la lumină întâmplări care îdi dau fiori, dar și curiozitatea de a săpa mai adânc.
