De ce Rusia sărbătorește Ziua Victoriei pe 9 mai?
În timp ce Europa celebrează sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial pe 8 mai, Rusia o face pe 9 mai. Motivul nu e doar fusul orar – ci o decizie simbolică, politică și propagandistică, luată de Stalin în 1945.
Pe 8 mai 1945, Europa răsufla ușurată: Germania nazistă capitulase. Orașele occidentale erau în sărbătoare, iar liderii aliați anunțau sfârșitul războiului în Europa. Pentru Marea Britanie, Franța și Statele Unite, acesta era momentul apogeului – finalul unei confruntări cumplite.
Și totuși, în URSS, nu s-a sărbătorit nimic. Ba chiar s-a așteptat cu răceală. În Uniunea Sovietică, adevărata „Zi a Victoriei” avea să fie pe 9 mai. Nu era vorba de fusuri orare, ci de controlul narativului. Stalin nu voia ca victoria să aparțină „tuturor aliaților”. Voia ca lumea să vadă că URSS a fost cea care a învins Germania nazistă.
O semnătură cu două fețe
Actul oficial de capitulare a fost semnat la Reims, Franța, pe 7 mai 1945, în prezența generalilor Aliați occidentali, printre care generalul american Walter Bedell Smith și reprezentanți britanici și francezi. Generalul sovietic Ivan Susloparov a fost invitat în ultimul moment și, neavând un mandat clar de la Moscova, a fost pus în fața unui fapt împlinit: semnarea capitulării fără posibilitatea de a o amâna. A făcut-o totuși, asumându-și riscul de a fi pedepsit ulterior.
Când vestea a ajuns la Stalin, reacția a fost violentă. Liderul sovietic a considerat că actul de capitulare semnat la Reims subminează prestigiul URSS, mai ales că Germania se preda oficial în fața comandanților occidentali. Pentru Stalin, nu era suficient ca Hitler să fi fost înfrânt – era vital ca întreaga lume să vadă că victoria finală aparținea Uniunii Sovietice.
Astfel, Stalin a ordonat organizarea unei a doua ceremonii de semnare, la Berlin, în sectorul sovietic, în cartierul Karlshorst, în noaptea de 8 spre 9 mai. De data aceasta, capitularea s-a desfășurat sub control total sovietic: sala era plină de ofițeri URSS, actele erau redactate în rusă, iar protocolul impunea ca principal semnatar să fie mareșalul Gheorghi Jukov – fața vizibilă a triumfului Armatei Roșii.
Mareșalul german Wilhelm Keitel, alături de alți oficiali ai Wehrmachtului, a fost forțat să semneze din nou, într-o atmosferă solemnă și tensionată. Presa sovietică a ignorat aproape complet ceremonia de la Reims și a prezentat doar cea de la Berlin ca fiind singura legitimă. Așa a fost „rescrisă” istoria în timp real: ceea ce Occidentul a numit 8 mai, URSS a transformat în 9 mai – nu din motive tehnice, ci ideologice.
A fost o victorie de imagine, menită să întărească ideea că sovieticii au fost principalii învingători, și nu parte dintr-o coaliție.
De ce contează data?
Într-un regim totalitar, detaliile simbolice devin fundamentale. 9 mai a fost transformată rapid în sărbătoare națională, iar URSS și-a construit propria mitologie a războiului: Marele Război pentru Apărarea Patriei. Nicio mențiune despre Pactul Ribbentrop-Molotov, despre invazia Poloniei sau atrocitățile din Est.
Pe 9 mai defilau tancuri, se cântau imnuri eroice, iar Stalin era portretizat ca salvatorul Europei. De fapt, între 1941 și 1945, URSS pierduse peste 20 de milioane de oameni – dar suferința a fost transformată în glorie, iar victoria într-un instrument de legitimitate.
O moștenire vie până azi
După destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, nou-formata Federație Rusă a decis să păstreze data de 9 mai ca zi oficială a victoriei în Europa. Alegerea nu a fost întâmplătoare. Această dată, încărcată de semnificații pentru fosta URSS, fusese deja adânc înrădăcinată în cultura publică, în manualele școlare și în memoria colectivă. Mai mult decât o simplă comemorare, 9 mai a fost menținută ca o expresie a continuității simbolice între Rusia postsovietică și trecutul său imperial.
În primele decenii de după 1991, manifestările dedicate Zilei Victoriei au cunoscut o perioadă de relativă modestie, reflectând tranziția grea a societății ruse. Însă, începând cu anii 2000, sub conducerea președintelui Vladimir Putin, 9 mai a devenit treptat un element central al politicii identitare ruse. Parada militară de la Moscova a fost revalorizată ca eveniment de rang înalt, organizat cu fast, tehnică militară modernă și discursuri solemne despre sacrificiul național.
În acest context, 9 mai nu mai este doar o sărbătoare a trecutului, ci și un instrument activ de construire a unității naționale. Imaginea URSS ca salvator al Europei a fost consolidată, în timp ce orice discuție critică despre faptele controversate ale regimului sovietic în perioada 1939–1941 este adesea întâmpinată cu rezerve. Chiar și referirile la Pactul Ribbentrop-Molotov sau la invadarea Poloniei de către Armata Roșie sunt, în prezent, fie minimizate, fie excluse din discursul public oficial.
Astfel, în Rusia contemporană, Ziua Victoriei funcționează nu doar ca moment de comemorare, ci și ca vehicul pentru transmiterea unor mesaje de forță, mândrie națională și reafirmare a unui loc privilegiat în istoria mondială. Pentru mulți cetățeni ruși, 9 mai reprezintă o legătură emoțională profundă cu suferințele trecutului și cu ideea de unitate în fața adversităților. Pentru stat, însă, reprezintă și o ancoră narativă utilă în contextul geopolitic actual.
Istoria nu este doar cronologie – este și alegere. Iar ziua în care alegi să celebrezi o victorie spune totul despre ce vrei să spui lumii. Pentru Rusia, 9 mai nu e doar o amintire. E o armă simbolică, o dovadă că trecutul poate fi oricând rescris... pentru a justifica prezentul.
Istoria nu este doar cronologie – este și alegere. Iar ziua în care alegi să celebrezi o victorie spune totul despre ce vrei să spui lumii. Pentru Rusia, 9 mai nu e doar o amintire. E o armă simbolică, o dovadă că trecutul poate fi oricând rescris... pentru a justifica prezentul.
🧭 Arhiva Ciudățeniilor Istoriei aduce la lumină întâmplări care îți dau fiori, dar și curiozitatea de a săpa mai adânc.
