Ziua în care Israelul s-a născut sub foc – 14 mai 1948

Ora 16:00 – Declarația care a aprins Orientul

Într-o clădire modestă din Tel Aviv, pe strada Rothschild, liderul mișcării sioniste David Ben-Gurion s-a ridicat și a rostit cu glas hotărât:

„Declarăm înființarea statului evreu în Țara Israel”.

Era 14 mai 1948, ora 16:00. Noul stat se numea Israel. În jurul său, radiourile au transmis în direct cuvintele ce aveau să schimbe istoria.

Declarația a fost redactată în secret și a fost păstrată sub pază până în ultimele ore. În sală se aflau lideri ai comunității evreiești din Palestina, dar și jurnaliști, soldați, supraviețuitori ai pogromurilor din Europa. Momentul nu a fost lipsit de tensiune – zvonuri despre un atac arab iminent circulau deja prin oraș, iar bombardierele egiptene fuseseră zărite în apropiere.

După decenii de așteptare, persecuții și visuri zdrobite, o națiune întreagă se ridica din cenușă. Însă niciunul dintre cei prezenți nu avea iluzii: independența urma să fie plătită scump, cu sânge.

Momentul fusese ales cu grijă. Mandatul britanic asupra Palestinei expira la miezul nopții. În spatele cortinei, se duceau negocieri, temeri și ultime pregătiri de apărare. Ceea ce părea o ceremonie istorică a fost, de fapt, începutul unui război. Pentru israelieni, era naștere. Pentru vecini, era provocare.

Cinci armate contra unui vis nou-născut

La doar câteva ore după proclamare, fără nicio pauză de respiro, Egiptul, Iordania, Siria, Liban și Irak au atacat noul stat. A început războiul de independență israelian, cunoscut de lumea arabă drept Catastrofa – „Nakba”.

Israelul nu avea încă o armată bine structurată. Apărarea s-a bazat pe grupări paramilitare precum Haganah, Irgun și Lehi. Voluntari evrei din Europa, inclusiv supraviețuitori ai Holocaustului, au fost înrolați în grabă. În prima noapte, Tel Avivul a fost bombardat de aviația egipteană.

Unii istorici spun că victoria Israelului a fost un miracol logistic și moral. Superioritatea numerică a arabilor nu a fost dublată de o strategie comună. Luptele s-au purtat de la Haifa la Ierusalim, unde Cartierul Evreiesc din orașul vechi a căzut, dar partea de vest a fost apărată cu prețul a mii de vieți.

Rădăcini adânci, conflicte vechi

Întemeierea Israelului nu s-a produs într-un vid istoric. A fost rezultatul a zeci de ani de migrație sionistă, începută încă din secolul al XIX-lea, când evreii persecutați din Europa de Est au început să se stabilească în Palestina, pe atunci parte a Imperiului Otoman.

După Primul Război Mondial, sub mandatul britanic, numărul coloniștilor evrei a crescut rapid. Tensiunile dintre populația arabă locală și noii veniți au escaladat. Revoltele arabe din anii 1920 și 1936 au fost reprimate brutal, iar proiectul sionist a fost perceput tot mai mult ca o amenințare.

După Holocaust, presiunea morală asupra comunității internaționale a crescut. În 1947, Adunarea Generală a ONU a votat Planul de Împărțire a Palestinei – 56% pentru un stat evreu, 43% pentru unul arab, iar Ierusalimul urma să devină zonă internațională. Evreii au acceptat. Arabii au respins categoric.

Pentru palestinieni, ziua de 14 mai este începutul unui coșmar. Peste 700.000 de persoane au fost forțate să își părăsească locuințele. Sate întregi au fost evacuate sau distruse. În locul lor, s-au construit noi localități israeliene. Exodul palestinian a devenit o rană colectivă, transmisă din generație în generație.

Acest conflict identitar, teritorial și religios – evrei contra arabi, Holocaust contra Nakba, dreptul de a avea un stat contra dreptul de a nu fi expulzat – rămâne până azi nerezolvat, cu ecouri în fiecare nouă confruntare din Orientul Mijlociu.

Recunoaștere internațională – cu o uriașă excepție

Statele Unite ale Americii au recunoscut Israelul la 11 minute după declarația de independență. Uniunea Sovietică a urmat în aceeași lună. Alte state au ezitat. Marea Britanie, care plecase din Palestina cu resentimente față de mișcarea sionistă, a amânat recunoașterea până în 1950.

În lumea arabă, răspunsul a fost un boicot total, cu presiuni diplomatice și represalii economice. De-a lungul decadelor, relațiile diplomatice dintre Israel și vecinii săi au rămas tensionate, cu perioade rare de destindere.

Când o țară se naște sub foc, identitatea ei se clădește din rezistență

Israelul s-a născut nu din calmul tratativelor, ci din praful gloanțelor. Fie că îl privești ca miracol, injustiție sau inevitabilitate, 14 mai 1948 rămâne una dintre cele mai dramatice zile ale secolului XX. Dintr-o sală simplă, o voce a proclamat existența unei țări. Dincolo de uși, bombele deja cădeau.

Pentru a viziona un moment istoric esențial, vă recomand următorul videoclip:

Arhiva Ciudățeniilor Istoriei aduce la lumină întâmplări care îți dau fiori, dar și curiozitatea de a săpa mai adânc.