Ziua în care glonțul n-a oprit credința – atentatul asupra Papei Ioan Paul al II-lea
Pe 13 mai 1981, Papa Ioan Paul al II-lea a fost împușcat în Piața Sfântul Petru, într-un atentat care avea să schimbe pentru totdeauna istoria Vaticanului și imaginea papalității.
13 mai 1981, ora 17:17 – când credința și moartea s-au privit în ochi
Era o zi senină de miercuri, în Piața Sfântul Petru din Roma. Zeci de mii de oameni se adunaseră pentru tradiționala audiență publică. Papa Ioan Paul al II-lea, iubit de credincioși pentru carisma și curajul său, saluta mulțimea din papamobilul decapotabil. Zâmbea. Se apropia de oameni. Erau doar câteva secunde până la tragedie.
La ora 17:17, două focuri de armă au spart atmosfera. Glonțul l-a nimerit pe Papă în abdomen și în mână. Sângele a început să curgă, mulțimea a intrat în panică. Gărzile l-au transportat rapid spre Spitalul Gemelli, unde avea să fie operat de urgență timp de 5 ore. Viața i-a fost atârnată de un fir extrem de subțire.
Cine era atacatorul și de ce a tras?
Atentatorul se numea Mehmet Ali Ağca, un tânăr turc de 23 de ani, membru al organizației de extremă dreaptă „Lupii Cenușii”, o grupare naționalistă violentă, activă în Turcia în anii ’70 și ’80. Înainte de atentatul din Roma, Ağca fusese condamnat pentru asasinarea jurnalistului liberal Abdi İpekçi, redactor-șef al cotidianului Milliyet, considerat un simbol al libertății presei în Turcia. După comiterea crimei, Ağca a fost arestat, dar a reușit să evadeze spectaculos dintr-o închisoare de maximă securitate cu ajutorul unor complici rămași necunoscuți.
Călătoria lui prin Europa a fost misterioasă. A ajuns în Bulgaria, apoi în Italia, unde – în mod inexplicabil – a reușit să pătrundă în perimetrul papal cu un pistol Browning ascuns sub haine. Când a fost arestat, a spus sec: „Am tras în Papă pentru că am fost instruit”, dar a refuzat inițial să ofere mai multe detalii.
A urmat o anchetă internațională presărată cu suspiciuni, blocaje diplomatice și piste abandonate. Cea mai cunoscută teorie, susținută de serviciile secrete italiene, a fost că KGB-ul sovietic, temându-se de influența Papei în blocul comunist – mai ales în Polonia sa natală – ar fi ordonat eliminarea sa, folosind rețeaua serviciilor bulgare (în special DS – serviciul secret al Bulgariei comuniste) pentru a executa planul.
Presupusul intermediar ar fi fost un diplomat bulgar de la Roma, iar întreaga operațiune ar fi fost derulată cu susținerea logistică a unor membri ai „Lupilor Cenușii”. Totuși, niciuna dintre aceste teorii nu a fost confirmată oficial. Martori-cheie au dispărut, iar dovezile au fost controversate sau clasificate.
Într-un gest fără precedent, Papa Ioan Paul al II-lea l-a vizitat personal pe Mehmet Ali Ağca în închisoarea Rebibbia, în 1983. Cei doi au vorbit în particular, iar Papa l-a iertat în mod public, spunând:
„Am vorbit ca doi oameni. Între noi a rămas ceea ce ne-am spus”.
În anul 2000, la cererea expresă a Vaticanului, președintele Italiei a semnat decretul de grațiere a lui Ağca, care a fost extrădat în Turcia pentru a ispăși restul pedepselor din dosarele anterioare. Ulterior, și acolo a fost eliberat, după o perioadă de detenție controversată.
După eliberare, Ağca a continuat să apară ocazional în presă cu declarații contradictorii și teorii extravagante. Uneori pretindea că este „un mesager divin”, alteori că Vaticanul îl manipula. Nimeni nu a reușit să afle cu exactitate cine l-a trimis și de ce – iar această enigmă rămâne una dintre cele mai tulburătoare din istoria contemporană a Bisericii Catolice.
„O mână a tras, alta a condus glonțul”
Papa Ioan Paul al II-lea avea să spună mai târziu: „O mână a tras glonțul, dar alta l-a deviat”. Era referirea sa la intervenția divină a Fecioarei de la Fatima, a cărei primă apariție fusese exact în aceeași zi – 13 mai, dar în 1917.
Convins că supraviețuirea lui nu fusese întâmplătoare, Papa a făcut un gest simbolic: glonțul extras din trupul său a fost încrustat în coroana de aur a statuii Fecioarei de la Fatima, în Portugalia.
De atunci, întreaga sa misiune papală a căpătat o nouă dimensiune. A vorbit deschis despre iertare, suferință și răscumpărare. A fost un moment de cotitură – din care nu s-a născut doar o victorie a vieții, ci și o nouă formă de martiriu modern.
Când o armă vrea să facă o voce să tacă, o credință o face și mai puternică
Atentatul asupra Papei Ioan Paul al II-lea nu a reușit să-l reducă la tăcere. Din contră, l-a transformat într-un simbol viu al iertării și al curajului în fața răului. A arătat lumii că un glonț poate răni un trup, dar nu poate înfrânge o credință.
Arhiva Ciudățeniilor Istoriei aduce la lumină întâmplări care îți dau fiori, dar și curiozitatea de a săpa mai adânc.
