„Sfântul Graal al epavelor” iese la lumină: Columbia aduce la suprafață comoara de miliarde a galeonului San José

Timp de peste trei secole, epava galeonului spaniol San José a fost o legendă — un amestec de istorie, mit și aur care a alimentat povești cu pirați, imperii și ambiții pierdute. Acum, pentru prima dată, Columbia scoate la suprafață artefacte din ceea ce AP News numește „cel mai valoros naufragiu din istorie”.

Primele obiecte recuperate – un tun, trei monede și o cupă de porțelan – par modeste raportat la fabuloasa încărcătură estimată: 11 milioane de monede de aur și argint, smaralde neprelucrate și bijuterii evaluate astăzi la peste 20 de miliarde de dolari, potrivit Artnet News.

Dar pentru guvernul columbian, obiectele sunt începutul unui proces „istoric”, a spus ministrul culturii Yannai Kadamani Fonrodona, citat de AP News:
„Este dovada că putem proteja și valorifica patrimoniul nostru subacvatic.”

O poveste născută din războaie imperiale, care a creat pirați, mituri și obsesii de trei secole

Când San José a dispărut sub valuri în 1708, în timpul unei confruntări violente cu flota britanică comandată de Charles Wager, s-a scufundat împreună cu o parte semnificativă din averea Imperiului Spaniol. Le Monde notează că nava transporta „aur columbian, argint peruvian și bolivian, precum și smaraldele pure ale tribului Muzo” — o încărcătură atât de vastă încât, la vremea respectivă, ar fi putut acoperi mare parte din datoriile Coroanei.

Spania era epuizată. Războiul de Succesiune Spaniolă — declanșat din cauza temerilor europene că Franța și Spania ar putea forma o singură superputere Bourbon — consumase resurse, oameni și flote. Iar San José era mai mult decât un transport militar: era un „buget de stat plutitor”, cum l-au numit ulterior istoricii.

Când magazia cu praf de pușcă a explodat și nava s-a rupt în două, peste 600 de marinari, soldați și civili au pierit în câteva minute. Britanicii nu au reușit să recupereze nimic; furtuna tropicală din acea noapte a înghițit totul.

Dar acolo unde istoria se încheie, încep legendele.

„Aurul pierdut” care a transformat marinarii în pirați

Potrivit cercetătorilor citați de The Guardian, vestea despre scufundarea galeonului s-a răspândit în porturile din Cádiz, Bristol și Kingston „cu viteza zvonului”, devenind în scurt timp una dintre cele mai căutate comori ale epocii. Mii de foști soldați, concediați după încheierea ostilităților, au rămas fără venituri și fără ancore sociale. Mulți dintre ei știau să navigheze, să lupte și să repare bărci — competențe ideale pentru a porni pe cont propriu.

Așa s-a născut ceea ce istoricii numesc „al doilea val al piraților din Caraibe”.

Unii marinari britanici din forțele lui Wager ar fi jurat, potrivit arhivelor maritime citate de istoricul David Cordingly, că „se vor întoarce să caute aurul pierdut”. Alții au răspândit povești fantastice despre lăzi de monede răspândite pe fundul mării, protejate de curenți înșelători și recifuri ascuțite.

Epave neverificate, identificate greșit sau descoperiri parțiale au alimentat decenii întregi de speculații. Una dintre legendele repetate în porturile din Cartagena vorbea despre un scafandru local care, în secolul XIX, ar fi găsit „o monedă mare cât palma”, dar ar fi murit a doua zi din cauza „blestemului galeonului”.

Nimic nu a fost verificat, însă povestea s-a transmis din generație în generație.

Povești marinărești, mituri de taverne și inspirație hollywoodiană

În secolul XVIII, în porturile britanice au circulat povești despre „fantoma amiralului Santillán”, comandantul navei, care ar fi fost auzit în nopțile cu furtuni chemându-și oamenii înapoi pe punte. În insulele San Andrés și Providencia, pescarii vorbeau despre „luminile verzi ale smaraldelor” care ar apărea uneori în adâncuri, ca semn că „San José încă respiră”.

Nici aceste legende nu sunt confirmate, dar ele apar în colecții folclorice locale — menționate inclusiv în cercetările antropologice ale Universității Naționale din Columbia.

Când Hollywoodul a început să romantizeze epoca piraților, San José a devenit un punct de referință pentru scenariști. Mai mulți istorici de film subliniază că epopeile cu pirați contemporane — inclusiv producțiile Disney — s-au inspirat liber din mitologia creată în jurul „galeonului de aur care nu a mai ajuns niciodată acasă”.

O comoară devenită obsesie națională și internațională

Cartagena însăși a dezvoltat, de-a lungul secolelor, un mic ecosistem al poveștilor despre San José: ghizi turistici care indică „locul unde stă ascunsă comoara”, scafandri amatori care pretind că au văzut fragmente de lemn aurit, rude ale pescarilor care jură că unul dintre strămoși a găsit o monedă de aur „dar nu a vrut să o dea nimănui”.

Istoricii tratează toate aceste povești cu scepticism, dar recunosc că ele arată un lucru esențial: galeonul nu a făcut doar parte din istorie, ci a creat o cultură a speranței și obsesiei.

Azi, când Columbia scoate la lumină primele artefacte autentice după 300 de ani, miturile revin în discuție. Iar între realitatea documentată și povestea spusă la lumina felinarelor, San José rămâne unul dintre cele mai fascinante naufragii din istoria umanității.

Descoperirea modernă și scandalul care a urmat

Când guvernul columbian a anunțat în 2015 că a identificat epava legendarului San José cu ajutorul unor submersibile robotizate, vestea a făcut înconjurul lumii. Bogota a prezentat imagini spectaculoase: tunuri coloniale acoperite de corali, fragmente de ceramică aproape intacte, monede presărate ca într-un cufăr spart de timp. „Par niște capsule ale unei lumi dispărute”, observa People Magazine într-o analiză dedicată celor mai recente artefacte aduse la suprafață.

Dar odată cu imaginile, au reapărut și revendicările. Compania americană Sea Search Armada (SSA) insistă că localizase epava încă din anii ’80 și că merită jumătate din valoarea comorii, evaluată acum la peste 20 de miliarde de dolari. AP News notează că SSA cere în fața Curții Permanente de Arbitraj suma de 10 miliarde, argumentând că Bogota „profită de descoperirea inițială” fără a recunoaște meritele companiei.

Controversa a luat însă o turnură și mai complexă după ce The Guardian a publicat o investigație în care reprezentanți ai unor comunități indigene din Bolivia susțin că mare parte din aurul și smaraldele aflate pe San José au fost extrase prin muncă forțată în perioada colonială — iar acest lucru ar trebui să le confere un drept moral asupra comorii.

Columbia respinge ferm aceste pretenții, invocând două argumente: epava este un „mormânt maritim” unde și-au pierdut viața peste 600 de oameni, iar, din perspectivă legală, nava a navigat sub pavilion de stat, ceea ce o face parte din patrimoniul columbian. Pentru a sublinia caracterul non-comercial al operațiunii, autoritățile insistă că extragerea nu este o „salvare a comorii”, ci o cercetare arheologică destinată conservării.

O comoară care poate rescrie istoria

Pentru arheologi și istorici, San José reprezintă mai mult decât aurul pe care îl transporta. Este un laborator al secolului al XVIII-lea, scufundat intact pe fundul mării. Le Monde subliniază că artefactele pot oferi o perspectivă rară asupra economiei coloniale spaniole: traseele metalelor prețioase, sursele smaraldelor, nivelul tehnologic al armelor, până la structura socială a echipajului.

Istoricul columbian Francisco Muñoz rezumă miza academică într-o frază citată de presa locală:

„San José nu este doar o comoară — este o arhivă a lumii coloniale, un martor al felului în care funcționa imperiul.”

De la proveniența monedelor până la ceramica de uz zilnic, fiecare obiect recuperat poate completa un fragment din puzzle-ul geopolitic al începutului de secol XVIII: comerț transatlantic, sclavie, conflicte imperiale, schimburi culturale.

O bătălie la fel de valoroasă ca aurul

Columbia merge înainte cu prudență. Guvernul a transformat zona într-un sit monitorizat, în încercarea de a extrage cât mai multe artefacte fără a destabiliza epava. Între timp, disputa juridică cu Sea Search Armada continuă, iar verdictul Curții Permanente de Arbitraj ar putea crea un precedent global pentru epavele istorice.

„San José e prea valoros pentru a aparține doar unei țări și prea simbolic pentru a aparține tuturor”, a spus un diplomat american, citat de The Guardian, într-o formulare care surprinde perfect dilema: cui aparține istoria când se intersectează cu miliarde în aur și cu rănile coloniale încă neînchise?

Epava devine un test global

San José nu mai este doar un naufragiu spectaculos. A devenit un test pentru modul în care lumea modernă abordează patrimoniul subacvatic, justiția istorică și drepturile statelor asupra trecutului lor. Columbia mizează pe faptul că transparența și cercetarea științifică vor legitima efortul său.

„Scoatem la lumină o parte din identitatea noastră”, a declarat ministrul Culturii, Yannai Kadamani Fonrodona, într-un interviu preluat de AP News.

Dar în spatele identității se află, inevitabil, și tentația aurului. Iar în jurul San José — „Sfântul Graal al epavelor”, cum l-au numit scafandrii — se conturează o bătălie care combină dreptul internațional, geopolitica și lăcomia umană.

Trei secole după scufundare, povestea galeonului nu se apropie de final.
Abia acum începe să fie rescrisă.

Surse: AP News, The Guardian, Le Monde, Artnet News, People Magazine