Graz în stare de șoc: Atac armat într-o școală, cel puțin opt morți
Un atac armat a zguduit marți dimineață o școală din districtul Lend, Graz, Austria, soldându-se cu cel puțin opt morți și numeroși răniți. Autoritățile au declanșat o amplă operațiune de securitate.

Atac armat într-o școală din Graz – bilanț tragic în creștere
Marți dimineață, cu puțin înainte de ora 10:00, o școală din districtul Lend din Graz, Austria, a devenit scena unui atac armat sângeros. Potrivit informațiilor furnizate de publicația austriacă Krone Zeitung, mai multe focuri de armă au fost auzite în clădire, declanșând imediat o alarmă și mobilizând forțele de ordine.
Conform poliției, atacatorul ar fi deschis focul în două săli de clasă. Până în acest moment, au fost confirmate opt decese, iar numărul răniților grav depășește zece persoane, potrivit surselor oficiale.
Suspect găsit mort în incinta școlii
Operațiunea de intervenție a fost declanșată rapid, iar clădirea a fost percheziționată meticulos. Un suspect a fost găsit mort într-una dintre toaletele școlii, deși autoritățile nu au confirmat oficial identitatea sa sau dacă este autorul atacului.
În prezent, forțele de ordine asigură perimetrul, iar populația a fost rugată să evite zona operațională până la finalizarea cercetărilor.
Panică în rândul cadrelor didactice și al părinților
Un moment emoționant a fost relatat de Krone: soțul unei profesoare aflate în clădire a declarat că aceasta este baricadată cu elevii ei într-o sală de clasă, iar din interior se aud în continuare împușcșturi. În ciuda haosului, o parte dintre elevii evacuați s-au reunit deja cu familiile.
Elevii răniți sunt transportați și îngrijiți în sala Helmut List din apropiere, transformată temporar în centru medical de urgență.
Un nou episod violent, la aproape 10 ani de la atentatele din 2015
Evenimentul vine cu doar câteva zile înainte de a zecea aniversare a atentatelor din 20 iunie 2015, când un bărbat a intrat cu mașina într-o mulțime din centrul Grazului, ucigând trei persoane. Mulți locuitori ai orașului au rememorat tragedia în contextul noii drame, care amplifică sentimentul de nesiguranță.
Autoritățile austriece nu au oferit încă detalii privind motivul atacului sau identitatea atacatorilor/atacatorului , însă ancheta este în desfășurare. Primele declarații oficiale sunt așteptate în cursul zilei.
Sursa: Kronen Zeitung