Abonează-te la Newsletter-ul Nostru

Succes! Verifică-ți emailul

Pentru a finaliza abonarea, dă clic pe linkul de confirmare din inbox-ul tău. Dacă nu ajunge în 3 minute, verifică folderul de spam.

Ok, Mulțumesc

Fake news cu iz de război: cum încearcă rețelele sociale să semene frică

Ministerul Apărării Naționale trage un semnal de alarmă cu privire la două noi valuri de dezinformare răspândite online, menite să creeze panică în rândul populației. Informațiile false vizează atât o presupusă mobilizare a bărbaților, cât și retragerea militarilor americani din România.

Cristina Câta profile image
by Cristina Câta
Fake news cu iz de război: cum încearcă rețelele sociale să semene frică
Sursa foto @MicroStockHub, Canva

Ministerul Apărării Naționale trage un semnal de alarmă cu privire la două noi valuri de dezinformare răspândite online, menite să creeze panică în rândul populației. Informațiile false vizează atât o presupusă mobilizare a bărbaților, cât și retragerea militarilor americani din România.


Dacă ai primit pe WhatsApp un așa-zis comunicat oficial care anunță restricționarea circulației bărbaților între 18 și 65 de ani, din cauza unei stări de mobilizare, află că este complet fals. Ministerul Apărării Naționale (MApN) dezminte categoric autenticitatea documentului, explicând că acesta nu a fost emis de instituție și că încearcă să imite un comunicat real pentru a induce în eroare publicul.

Comunicatul adevărat, cu numărul 46, a fost emis pe 19 februarie de Biroul de presă al MApN și nu are nicio legătură cu restricționarea circulației. Informațiile apărute în documentul falsificat sunt, potrivit MApN, „alarmiste și menite să creeze panică și confuzie în rândul populației”. Autoritățile anunță că vor sesiza organele judiciare în legătură cu această tentativă de manipulare.

O altă dezinformare recentă circulă intens pe TikTok, YouTube și Facebook și face referire la o pretinsă retragere „totală” a militarilor americani din România, inclusiv a sistemului antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu. Și această informație este complet falsă, subliniază MApN.

„Militarii dislocați de Armata Statelor Unite ale Americii în România își desfășoară activitatea în mod normal”, precizează oficialii.

De asemenea, sistemul Aegis Ashore continuă să funcționeze conform planificării, fiind parte esențială a scutului defensiv al NATO.

Și Ambasada SUA la București a transmis recent un mesaj de întărire a încrederii: „Prezența sistemului Aegis Ashore în România sporește securitatea pe flancul estic al NATO și reflectă angajamentul nostru comun pentru stabilitatea regională”.

MApN avertizează că astfel de tentative de dezinformare, legate de teme sensibile precum securitatea națională, vor continua și în perioada următoare. Din acest motiv, utilizatorii români sunt sfătuiți să verifice orice informație primită sau distribuită pe platformele digitale, mai ales când conținutul este alarmist ori senzaționalist.

„Recomandăm prudență în redistribuirea acestor mesaje. Veridicitatea poate fi ușor verificată consultând sursele oficiale ale Ministerului Apărării Naționale”, au subliniat reprezentanții instituției.
Cristina Câta profile image
de Cristina Câta

Știrile importante, trimise direct pe e-mailul tău

Platforma ta de știri actualizate, cu analize clare și perspective relevante. Informații imparțiale din diverse domenii, pentru o informare completă.

Succes! Verifică-ți emailul

To complete Subscribe, click the confirmation link in your inbox. If it doesn’t arrive within 3 minutes, check your spam folder.

Ok, Mulțumesc

Citește mai mult