Explozia care n-a reușit să-l ucidă pe Hitler – și masa care a făcut diferența

Incidentul a fost mușamalizat de autorități și a dispărut aproape complet din manualele de istorie.

Un climat politic exploziv

În primăvara anului 1932, Germania se afla într-un haos economic, politic și social profund. Criza mondială lovea puternic, iar partidul nazist câștiga rapid popularitate, promițând ordine și renaștere. În acest context tensionat, Adolf Hitler susținea discursuri aproape zilnic, în fața unor săli arhipline și a unui public tot mai fanatic.

Totuși, nu toți germanii erau seduși de retorica nazistă. Grupările de extremă stângă, social-democrați radicalizați și anarhiștii considerau că ascensiunea lui Hitler trebuie oprită cu orice preț. Printre aceștia se afla și un tânăr muncitor din München, identificat ulterior doar cu inițialele K.E., care avea legături cu cercuri anarhiste și militanți antifasciști.

Planul nebunesc al unui singur om

K.E. nu avea sprijinul unei organizații. Acționa singur, dar cu o convingere fanatică. Aflând că Hitler urma să țină un discurs pe 1 iunie într-o sală publică din München, tânărul a pătruns cu o zi înainte în clădire și a plasat un dispozitiv artizanal – o bombă improvizată cu ceas – sub masa de la tribună.

Scopul era clar: bomba să explodeze în timpul discursului și să-l elimine pe Hitler înainte ca acesta să ajungă la putere. Dar tânărul nu era expert în explozibili, iar materialele folosite erau instabile. Totul a depins, în mod ironic, de grosimea mesei de lemn.

Masa groasă care a schimbat cursul istoriei

Bomba a explodat, dar nu cu forța anticipată. Explozia a fost înăbușită de masa masivă de stejar, care a absorbit mare parte din suflu. Hitler a fost zguduit, dar a suferit doar o rană minoră la mână. Inițial, s-a crezut că e vorba de o defecțiune electrică sau un scurtcircuit. Incidentul a fost gestionat discret de echipa de securitate, iar publicul nu a fost informat despre adevărata natură a exploziei.

Oficial, atentatul nu a existat niciodată. Presa nazistă nu a relatat nimic, iar martorii au fost forțați să păstreze tăcerea. Hitler însuși ar fi glumit, spunând că „până și mesele germane sunt loiale”, refuzând orice anchetă publică. K.E. a fost arestat o săptămână mai târziu și a dispărut în închisoare. Soarta lui exactă rămâne necunoscută.

Ce s-ar fi întâmplat dacă reușea?

Istoricii speculează că, dacă atentatul din 1 iunie 1932 ar fi avut succes, Al Doilea Război Mondial nu ar fi izbucnit – cel puțin nu în forma cunoscută. Fără figura carismatică a lui Hitler, NSDAP ar fi fost fragmentat, iar armata germană, încă loială republicii de la Weimar, ar fi putut prelua controlul.

Unii cercetători cred chiar că atentatorul – deși un extremist – a fost unul dintre cei mai importanți „eroi necunoscuți” ai secolului XX, în ciuda eșecului său. Din păcate, tentativa sa a fost ștearsă din memoria colectivă, fiind redescoperită abia în arhivele Gestapo-ului desecretizate după război.

Lecția unei explozii uitate

Povestea atentatului din 1 iunie ne reamintește cât de fragil poate fi cursul istoriei – uneori, chiar o masă de lemn poate decide între viață și moarte, între război și pace. K.E. nu a fost un salvator perfect, dar gestul său, oricât de disperat, a fost o ultimă încercare de a opri un dezastru mondial.

• Arhiva Ciudățeniilor Istoriei aduce la lumină întâmplări care îți dau fiori, dar și curiozitatea de a săpa mai adânc.