Crans-Montana, între doliu și olimpism: stațiunea lovită de tragedie va găzdui Jocurile Olimpice de iarnă din 2038

Stațiunea elvețiană Crans-Montana, marcată recent de una dintre cele mai grave tragedii din istoria sa modernă, va deveni în 2038 unul dintre centrele Jocurilor Olimpice de iarnă. Decizia vine la mai puțin de două săptămâni după incendiul devastator de la barul Le Constellation, soldat cu 40 de morți și peste 100 de răniți, un eveniment care a zguduit nu doar comunitatea locală, ci întreaga Elveție.

Comitetul Olimpic Internațional (CIO) a acordat Elveției așa-numitul „statut de partener privilegiat”, ceea ce înseamnă că țara este, practic, singurul candidat pentru organizarea Jocurilor din 2038, în timp ce își finalizează dosarul. Este o procedură introdusă recent de CIO pentru a evita competițiile costisitoare și politizate dintre orașe și state, care au dus în trecut la proiecte supraevaluate și la opoziție publică masivă.

Potrivit oficialilor elvețieni citați de The Guardian, Crans-Montana va găzdui probele de schi alpin — una dintre disciplinele emblematice ale Jocurilor — ca parte a unui concept național dispersat, menit să evite construcțiile noi scumpe și să folosească infrastructura existentă.

O decizie sportivă într-un context emoțional fragil

Momentul alegerii nu este lipsit de controverse simbolice. Incendiul din noaptea de Anul Nou, care a izbucnit într-un subsol unde scântei au intrat în contact cu material fonoizolant inflamabil, a lăsat comunitatea în stare de șoc. Proprietarul barului și soția sa sunt anchetați pentru posibile acuzații de omor din culpă.

În acest context, ideea ca orașul să fie în același timp loc al doliului și al unei viitoare sărbători globale ridică întrebări sensibile despre memorie, responsabilitate și reconstrucție.

Schioarea elvețiană Camille Rast a dat un ton emoțional dezbaterii după ce și-a dedicat victoria din Cupa Mondială victimelor incendiului:

„Săptămâna aceasta, în orașul meu natal, a avut loc un accident tragic și mă gândesc la acele familii. Concurăm pentru ele.”

Gestul ei a fost interpretat în presa elvețiană ca un simbol al felului în care sportul poate deveni un un loc al memoriei colective.

Jocuri „răspândite”, nu un mega-oraș olimpic

Modelul propus de Elveția pentru 2038 este radical diferit de spectacolele olimpice centralizate ale trecutului. Nu va exista un singur „oraș olimpic”, ci o rețea de locații:

• Crans-Montana — schi alpin
• St. Moritz — bob și skeleton
• Engelberg — sărituri cu schiurile
• Lenzerheide — biatlon
• Zurich și Zug — hochei pe gheață
• Lugano — unele meciuri de hochei, reprezentând Elveția italiană
• Geneva — patinaj viteză și curling (la complexul Palexpo)
• Lausanne — ceremonie de deschidere, patinaj artistic și short track
• Berna — ceremonie de închidere

Potrivit Reuters, CIO vede acest model ca un prototip pentru viitorul Jocurilor: mai puțin gigantism, mai puține stadioane abandonate ulterior, mai multă integrare cu infrastructura existentă.

De ce Elveția?

Elveția este una dintre puținele țări care îndeplinesc simultan trei condiții-cheie pentru CIO:

1. Infrastructură deja existentă pentru majoritatea sporturilor de iarnă.
2. Stabilitate politică și financiară, care reduce riscul de blocaj sau opoziție publică masivă.
3. Legătură istorică cu mișcarea olimpică — CIO are sediul la Lausanne, iar St. Moritz a găzduit Jocurile de iarnă în 1928 și 1948.

Pentru CIO, după eșecurile unor candidaturi costisitoare și respinse prin referendum (precum cele din Munchen, Innsbruck sau Calgary), Elveția oferă un cadru sigur și predictibil.

Un pariu pe sobrietate într-o eră a exceselor

Jocurile din 2038 sunt gândite explicit ca „anti-spectacol”: fără stadioane futuriste inutile, fără datorii uriașe, fără promisiuni grandioase greu de respectat. Este un semn că olimpismul încearcă să se reinventeze într-o epocă în care opinia publică este tot mai sceptică față de mega-evenimentele finanțate din bani publici.

Dar această sobrietate vine și cu riscuri: lipsa unei narațiuni centrale puternice, fragmentarea logistică și dificultatea de a crea un „moment olimpic” coerent într-o țară dispersată geografic.

Între memorie și viitor

Pentru Crans-Montana, Jocurile din 2038 nu sunt doar un eveniment sportiv. Sunt, inevitabil, și o poveste despre reconstrucție simbolică.

Orașul va trebui să navigheze între dorința de a merge mai departe și nevoia de a nu uita. Între imaginea de destinație turistică idilică și realitatea unei tragedii recente. Între bucuria sportului și gravitatea responsabilității civice.

În acest sens, decizia CIO nu este doar una logistică sau sportivă. Este și una profund politică și culturală: despre ce fel de viitor alegem să construim peste traumele prezentului — și cum le integrăm fără să le ștergem.

Surse:

• The Guardian
• Reuters
• Associated Press