Când școala vine la copii: cum pot clădirile modulare să salveze educația

Ministrul Educației, Daniel David, propune extinderea utilizării structurilor modulare pentru a combate abandonul școlar și a asigura accesul la educație în condiții decente. Proiectele sunt susținute de Banca Mondială și implică relocarea temporară a elevilor în spații moderne.

Dacă ești părinte, profesor sau pur și simplu te interesează viitorul educației în România, e posibil să fi observat că lipsa infrastructurii adecvate este una dintre cauzele majore ale abandonului școlar. Ministrul Educației, Daniel David, atrage atenția asupra acestui aspect și propune o soluție care, deși temporară, ar putea avea efecte pe termen lung: structurile modulare.

„Infrastructura educaţională este unul dintre factorii care-i stimulează pe copii să vină la şcoală”, a declarat ministrul, potrivit News.ro.

El a subliniat că lipsa unor clădiri școlare adecvate sau condițiile precare din multe unități de învățământ pot descuraja participarea la ore, mai ales în zonele vulnerabile.

Pentru a răspunde acestei provocări, Ministerul Educației desfășoară mai multe proiecte finanțate de Banca Mondială, care vizează modernizarea infrastructurii școlare. În acest context, copiii sunt relocați temporar în unități modulare, până la finalizarea lucrărilor de reabilitare sau construire a clădirilor permanente.

Recent, Daniel David a vizitat alături de primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, una dintre aceste structuri modulare din București. Impresionat de calitatea spațiului, ministrul a remarcat că „standardele stabilite de Banca Mondială au fost respectate”, ceea ce îi dă încredere că procesul educațional se poate desfășura în condiții bune chiar și în aceste unități temporare. În plus, primarul a promis amenajarea unui teren de sport, ceea ce ar contribui semnificativ la crearea unui mediu educațional complet.

Ministrul a mers mai departe și a sugerat că astfel de structuri ar putea deveni o soluție temporară viabilă nu doar în timpul lucrărilor de modernizare, ci și în zonele în care nu există suficiente spații școlare pentru a acoperi nevoile comunității.

Totuși, dincolo de infrastructură, problema de fond rămâne: „Prea mulţi copii nu sunt parte a sistemului de educaţie obligatoriu (4-18 ani)”, avertizează Daniel David. În opinia sa, acest lucru înseamnă nu doar pierderea unui potențial intelectual și creativ, ci și reducerea șanselor acestor copii la o viață decentă.

Într-o țară în care fiecare clasă sigură și funcțională poate însemna un copil în plus la școală, inițiativele de acest tip merită urmărite cu atenție. În fond, nu e vorba doar despre ziduri și acoperișuri, ci despre viitorul unei generații.