Calendar Ortodox – Ghidul zilei în Lumină și Credință- 12 iunie
Ziua de 12 iunie ne aduce înainte două icoane ale vieții ascetice: Sfântul Onufrie cel Mare, pustnicul din deșertul egiptean, și Sfântul Petru Atonitul, ostaș devenit monah, unul dintre primii sihaștri ai Muntelui Athos.
12 iunie 2025 – Sfântul Onufrie cel Mare și Sfântul Petru Atonitul
Viața întru pustnicie – când tăcerea devine rugăciune
Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare
Sfântul Onufrie a trăit în secolul al IV-lea și a fost unul dintre cei mai venerați pustnici ai Egiptului. Născut într-o familie nobilă, a ales să părăsească lumea și s-a retras în adâncul pustiei, unde a petrecut 60 de ani în izolare totală, rugăciune și postire aspră.
Singurul care l-a întâlnit și a lăsat mărturie despre viața sa a fost Cuviosul Pafnutie, călător prin pustiu. El a descris figura impunătoare a lui Onufrie: bătrân, cu trupul acoperit doar de păr, cu ochi luminoși și cuvinte pline de pace. Nu primea hrană de la oameni, ci de la îngeri. Nu purta ceasuri, dar trăia clipa cu Dumnezeu.
Sfântul Onufrie a adormit chiar în ziua întâlnirii cu Pafnutie, iar trupul său a fost acoperit cu pietre, în mijlocul deșertului. El este cinstit în toată lumea ortodoxă ca părinte al pustniciei și simbol al comuniunii directe cu Dumnezeu, departe de lumea trecătoare.
Sfântul Petru Atonitul
Petru Atonitul a fost un soldat creștin care, în urma unei minuni, a renunțat la armură și a primit „sabia Duhului”. El a fost unul dintre primii sihaștri din Muntele Athos, în secolul al IX-lea.
După ce a fost închis de arabi, a fost eliberat prin mijlocirea Sfântului Nicolae și a făgăduit că își va dărui viața lui Dumnezeu. S-a retras în Sfântul Munte, unde a trăit 50 de ani fără să vadă chip de om, hrănit doar cu ce îi oferea pustia și harul. Viața sa a fost o rugăciune neîntreruptă, în tăcere și contemplație.
După moarte, sfintele sale moaște au fost izvor de tămăduire, iar Athosul l-a cinstit ca pe un întemeietor nevăzut al vieții monahale de acolo.
Lecția zilei:
Onufrie și Petru nu au fost oameni fugiți de lume din frică, ci oameni atrași irezistibil de Dumnezeu. Au înțeles că tăcerea nu înseamnă absență, ci prezență lăuntrică. Că lipsa oamenilor nu e pustiu, ci spațiu pentru întâlnirea cu Cel nevăzut.
Viețile lor ne arată că există o altă formă de mărturisire: cea prin renunțare, rugăciune și singurătate sfințită. Chiar și fără predici, pustnicii Bisericii au influențat generații întregi – pentru că tăcerea lor a devenit glas de foc.
Gândul zilei:
Nu trebuie să fugi în pustie pentru a fi sfânt. Dar poți învăța de la cei care au făcut-o ce înseamnă pacea, răbdarea, curățenia minții și statornicia inimii. Dumnezeu Se întâlnește și în camere aglomerate, și în pustietăți tăcute – acolo unde Îl cauți cu adevărat.
Pentru suflet:
„Iar tu, când te rogi, intră în cămara ta și închide ușa, și roagă-te Tatălui tău în ascuns; și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti.”
(Matei 6, 6)
📸 Imagine: Onufrie, cu trupul acoperit de păr și chip luminat de har; Petru Atonitul, cu ochii ațintiți spre cer, în Muntele Athos – doi sfinți ai tăcerii grăitoare.
Calendar Ortodox – Ghidul Zilei în Lumină și Credință te învață azi că uneori, cea mai mare rugăciune e liniștea în care vorbește Dumnezeu.
