Zece ani după „putem să o facem”: ce spun datele despre refugiați, azil și integrare în Germania

Valul din 2015–2016 și transformările ulterioare

În vara lui 2015, cancelarul Angela Merkel rostea celebra frază „Putem să o facem”, în timp ce sute de mii de oameni fugeau din Siria, Irak și Afganistan, căutând adăpost în Germania. Zece ani mai târziu, bilanțul arată atât reușite, cât și provocări majore: Germania a acordat drept de ședere pentru 1,5 milioane de refugiați, iar astăzi pe teritoriul său trăiesc circa 3,5 milioane de persoane cu statut de protecție, arată o analiză publicată în Deutsche Welle.

Originea refugiaților (2015–2025):

Integrarea: între succes și inegalități

Un deceniu de date arată că integrarea pe piața muncii este posibilă, dar nu uniformă. Pentru cohorta sosită în 2015, peste 60% aveau un loc de muncă după șapte ani, însă diferențele între generații și genuri sunt evidente.

Cercetătoarea Yuliya Kosyakova (Univ. Bamberg) subliniază că „integrarea funcționează mai ales pentru tineri, sub 45 de ani”, dar femeile și persoanele în vârstă rămân în urmă. Daniel Thym (Univ. Konstanz) adaugă:

„Mulți sosesc fără calificări recunoscute și fără germană, iar drumul până la o meserie calificată este lung.”

Integrarea pe piața muncii (cohorta 2015):

Salariile rămân însă sub media germană: refugiații angajați cu normă întreagă câștigau în medie 1.600 €, față de 3.771 € media națională.

Limba germană: o barieră puternică

Învățarea limbii germane s-a dovedit a fi unul dintre cele mai mari obstacole pentru integrarea refugiaților. Fără cunoștințe solide, accesul la piața muncii rămâne limitat, iar șansele de a obține un loc de muncă calificat scad considerabil. Statisticile arată diferențe clare între sexe: în 2020, doar 34% dintre femeile refugiate ajunseseră la nivelul intermediar B1, considerat prag minim pentru multe profesii, în timp ce în rândul bărbaților procentul era de 54%.

Această diferență nu reflectă lipsa de motivație, ci o combinație de factori structurali și culturali. Multe femei refugiate sunt responsabile de îngrijirea copiilor, ceea ce le lasă mai puțin timp pentru cursurile intensive de limbă. În plus, în țările de origine ele lucraseră adesea în domenii precum educația sau administrația publică, unde limbajul și certificările sunt esențiale. În Germania, aceste calificări sunt greu de recunoscut, iar integrarea profesională necesită nu doar cunoștințe lingvistice excelente, ci și echivalări birocratice complexe.

Pentru bărbați, traseul este adesea diferit. Mulți intră mai repede pe piața muncii, chiar și în posturi necalificate sau temporare, unde cunoștințele de germană nu sunt la fel de esențiale. Astfel, contactul direct cu limba la locul de muncă accelerează procesul de învățare. În schimb, femeile, prinse între responsabilități familiale și bariere instituționale, avansează mai lent.

Efectele sunt vizibile și în veniturile medii: femeile refugiate câștigă considerabil mai puțin decât bărbații refugiați și sunt supra-reprezentate în sectorul muncii casnice sau al îngrijirii, unde bariera lingvistică este mai ușor de tolerat. În lipsa unor programe dedicate – cum ar fi cursuri flexibile de limbă, adaptate pentru mame cu copii mici, sau scheme rapide de recunoaștere a diplomelor – decalajul riscă să devină structural.

Așa cum a remarcat cercetătoarea Yuliya Kosyakova pentru DW, „integrarea femeilor este domeniul în care Germania are cel mai mare potențial de îmbunătățire. Dacă nu reușim să le oferim șansa de a învăța limba și de a-și valorifica calificările, pierdem resurse importante pentru societate și economie.”

Criminalitate și percepții: între realitate și frică

În 2015, majoritatea germanilor susțineau cultura primirii. În 2025, 68% declară că Germania ar trebui să accepte mai puțini refugiați.

Opinia publică în Germania (2015 vs 2025):

Unul dintre subiectele care a influențat cel mai puternic schimbarea de atitudine a germanilor față de refugiați a fost asocierea migrației cu infracționalitatea. Cazurile extrem de mediatizate – precum atacul terorist de la târgul de Crăciun din Berlin (2016) sau atacul cu cuțitul de la Solingen (2024) – au creat unde de șoc în opinia publică și au alimentat discursul politic al partidelor populiste, în special AfD.

Totuși, datele oficiale prezentate de Deutsche Welle și de institutele de cercetare arată o imagine mai nuanțată. Persoanele fără cetățenie germană au fost suspectate în aproximativ 35% din cazurile de infracțiuni înregistrate, deși reprezintă doar 15% din populație. La prima vedere, cifrele par disproporționate. Însă, explică criminologii, situația nu este atât de simplă.

Gina Wollinger, expertă în criminologie la Universitatea de Științe Aplicate pentru Poliție și Administrație Publică din Köln, avertizează că aceste statistici sunt afectate de mai mulți factori de distorsiune. În primul rând, refugiații nu sunt o „secțiune transversală” a țărilor de origine, ci în principal bărbați tineri – exact grupul care, în toate societățile, are cele mai mari rate de implicare în violențe. În al doilea rând, persoanele percepute ca „străine” sunt raportate și anchetate mai frecvent, chiar și pentru infracțiuni minore, comparativ cu cetățenii germani.

Așadar, o parte din supraponderea statistică reflectă percepții sociale și practici de raportare, nu o realitate obiectivă a unui comportament mai violent. Totuși, impactul cazurilor individuale de mare amploare nu poate fi ignorat: fiecare incident de acest fel amplifică teama publică și erodează încrederea în politicile de integrare.

În paralel, experții arată că refugiații sunt și victime ale infracțiunilor într-o proporție semnificativă, inclusiv atacuri motivate de ură. Aceste cazuri sunt mai puțin mediatizate, dar contribuie la tensiunile sociale și la sentimentul de insecuritate al comunităților de migranți.

Astfel, DW sugerează că dezbaterea despre migrație și criminalitate este adesea mai mult emoțională decât factuală. Pe de o parte, există realități obiective – tineri bărbați mai predispuși la conflicte, grupuri vulnerabile la marginalizare –, dar pe de altă parte, există și o amplificare mediatică și politică care dă impresia unui risc mai mare decât cel confirmat de ansamblul datelor.

Politicile de migrație: de la deschidere la restricții

Declarația Angelei Merkel din 31 august 2015 – „Putem să o facem” – a devenit simbolul unei Germaniei deschise. Dar tot atunci a început și o spirală legislativă de înăsprire treptată a regulilor. Chiar din toamna acelui an, guvernul a redus beneficiile pentru solicitanții de azil, a extins lista „țărilor sigure” și a limitat reîntregirea familială. În anii următori, politica germană a oscilat între două obiective contradictorii:

• Reducerea numărului de solicitanți de azil și întărirea frontierelor;
• Atracția lucrătorilor calificați din străinătate, pentru a acoperi deficitul uriaș de forță de muncă.

Guvernul „semafor” condus de Olaf Scholz (SPD) a încercat o soluție hibridă: a introdus mecanisme prin care solicitanții de azil aflați deja în Germania puteau trece pe o filieră de ședere reglementată, dacă îndeplineau criterii de muncă și integrare.

După alegerile din 2025, noul executiv CDU/CSU–SPD condus de Friedrich Merz a virat însă spre o linie mai dură. Printre măsuri:

• introducerea unui card de plată pentru solicitanții de azil, în locul sprijinului în numerar;
• controale de frontieră mai stricte;
• creșterea numărului de deportări și repatrieri.

Merz a spus deschis că Germania „nu a reușit să realizeze ce a promis Merkel în 2015”.

Totuși, nu toți experții împărtășesc această viziune. Politologul Schammann, citat de DW, subliniază:

„Cred că am îndeplinit în mare măsură sarcina din 2015. Provocarea acum este să privim înainte și să găsim soluții politice inteligente pentru noile fluxuri, nu să ne blocăm în dezbaterea despre trecut.”

Această tensiune între memoria anului 2015 și nevoile actuale definește politica germană de migrație de azi. Pe de o parte, presiunea publică și electorală cere limitări. Pe de altă parte, economia germană are nevoie disperată de forță de muncă străină.

În cele din urmă, bilanțul DW arată că Germania a reușit să ofere protecție pentru milioane de oameni și să integreze o parte semnificativă dintre ei. Dar a și plătit prețul politic al unui climat social tot mai polarizat.

Sursa: Deutsche Welle