Sagrada Familia devine cea mai înaltă biserică din lume, într-un șantier fără sfârșit

Finalizarea ei rămâne însă subiect de controversă urbanistică, politică și culturală.

Bazilica Sagrada Familia a devenit joi cea mai înaltă biserică din lume, după ce o parte din turnul dedicat lui Iisus Hristos a fost montată în vârf. Construcția se ridică acum la 162,91 metri, depășind Catedrala din Ulm, din sudul Germaniei, al cărei turn ajunge la 161,53 metri. Diferența este mică – doar 1,38 metri –, dar simbolică pentru un proiect care a sfidat timpul, războaiele și urbanizarea accelerată a Barcelonei.

Turnul central va continua să crească în lunile următoare până la 172 de metri, iar odată finalizat va fi vizibil din aproape orice punct al orașului. Prima secțiune a fost așezată cu ajutorul unei macarale industriale în zorii zilei, privită de muncitori, preoți și câțiva curioși.

Deși organizatorii proiectului evită triumfalismul, presiunea calendarului este evidentă. Consorțiul responsabil de construcție a anunțat încă din 2023 că urmărește finalizarea edificiului în 2026, pentru a coincide cu centenarul morții lui Antoni Gaudí. Președintele fundației, Esteve Camps, insistă că bugetul și materialele sunt asigurate, inclusiv pentru uriașul turn al lui Hristos, care va deveni cea mai înaltă structură din Barcelona.

Partea decorativă este însă o altă poveste: sculpturile, elementele organice și controversata scară monumentală a intrării principale ar putea fi gata abia în 2034. Scara ar însemna demolarea a două blocuri urbane și evacuarea a circa 1.000 de rezidenți și afaceri, provocând tensiuni între primărie, locuitori și fundația proiectului. Camps susține că aceasta a fost mereu parte din planul original al lui Gaudí, semnat și depus oficial în 1915. Criticii contestă autenticitatea interpretării.

Construcția a început în 1882, într-o zonă de câmp la marginea Barcelonei, într-un moment în care orașul abia își imagina expansiunea industrială care urma. Proiectată inițial ca o biserică relativ modestă, lucrarea a fost începută sub îndrumarea arhitectului Francisco de Paula del Villar. Gaudí a preluat proiectul un an mai târziu, păstrând doar altarul și consolidând structura pentru a permite primele slujbe în martie 1885.

Curând însă, viziunea lui s-a diferențiat radical: a regândit clădirea într-o formă de cruce latină, cu altarul înconjurat de șapte capele dedicate virtuților tradițional asociate Sfântului Iosif, fiecare adăpostind o reprezentare diferită a Sfintei Familii.

Altarul urma să fie flancat de două intrări narative, fiecare corespunzând unei perioade din viața lui Iisus. Fațada Nașterii, ornamentată cu trei portaluri simbolizând Credința, Speranța și Caritatea, reflectă bucuria inocentă a începuturilor. În contrast, Fațada Patimilor, cu liniile sale dure și sculptura lui Hristos răstignit, evocă suferința și fragilitatea umană. Opt naosuri leagă altarul de viitoarea Fațadă a Gloriei, gândită ca intrare monumentală și punct de convergență al mesajului teologic.

Întreaga catedrală a fost concepută ca un omagiu adus credinței catolice, iar fiecare detaliu imaginat de Gaudí poartă un simbol divin. Celelalte trei fațade sunt flancate de câte patru turnuri dedicate apostolilor, ridicând numărul final la 12, asemenea martorilor fondatori ai creștinismului. Deasupra se înalță un turn central dedicat lui Iisus Hristos, proiectat la aproape 170 de metri, înconjurat de patru turnuri mai mici pentru evangheliști, iar peste absidă se ridică un alt turn dedicat Fecioarei Maria. În ansamblu, arhitectul a imaginat o teologie în piatră, construită pe verticală, în care credința urcă progresiv spre lumină.

Pe măsură ce Barcelona s-a extins în prima jumătate a secolului XX, cartierul din jur s-a densificat, iar ceea ce fusese odată un spațiu rural deschis s-a transformat într-o zonă urbană compactă. Astfel, planurile grandioase ale arhitectului, concepute pentru o esplanadă amplă și acces monumental, intră astăzi în coliziune cu realitatea pragmatică a locuințelor moderne, magazinelor, străzilor înguste și unui oraș în criză permanentă de spațiu.

De-a lungul deceniilor, construcția a fost încetinită de lipsa cronică de finanțare și de perioade de neglijență instituțională, iar izbucnirea Războiului Civil Spaniol în 1936 a adus proiectul pe marginea colapsului. Anarhiștii au incendiat cripta și au distrus atelierul lui Gaudí, inclusiv machetele din ghips și desenele tridimensionale pe care arhitectul le folosise pentru a ghida generațiile viitoare. Pierderea acestora a fost considerată ireparabilă. Totuși, fragmentele au fost recuperate de câțiva discipoli dedicați și reasamblate ca un puzzle monumental, într-o muncă de conservare care a durat zeci de ani. Restauratorii moderni au fost obligați nu doar să reconstruiască, ci și să interpreteze intenția arhitectului — o sarcină delicată, adesea contestată.

În ultimele decenii, tehnologia a devenit un aliat neașteptat. Inginerii și arhitecții au folosit software aeronautic și modelare parametrică pentru a decodifica liniile curbe, paraboloidele și hiperboloizii preferați de Gaudí, forme pe care meșterii secolului XIX le-ar fi executat doar empiric. Acest salt digital a permis accelerarea lucrărilor, stabilizarea unor secțiuni dificile, dar și reluarea fidelă a unor intenții pierdute în focul anilor ’30. Pentru un proiect care a supraviețuit timpului, războiului și transformărilor urbane, tehnologia nu este doar o soluție modernă, ci o punte între viziunea unui arhitect mistic și constrângerile unui oraș european hiperdens în secolul XXI.

Astăzi, fluxul financiar vine din turism. Aproape 5 milioane de vizitatori plătesc anual între 25 și 40 de euro pentru a intra, generând în jur de 125 de milioane de euro. Puțin peste jumătate sunt direcționați către construcție; restul rămâne opac, deoarece fundația nu este obligată să își facă publice conturile.

Geniul vizionar al arhitectului catalan a divizat mereu opinia publică. Salvador Dalí vorbea despre „frumusețea terifiantă și comestibilă” a bazilicii, în timp ce George Orwell o descria drept „una dintre cele mai hidoase clădiri din lume”, criticând anarhiștii pentru că au ratat șansa de a o distruge. În ultimele decenii însă, Sagrada Familia a devenit emblemă globală, considerată una dintre minunile arhitecturale ale lumii moderne și un reper al simbolismului catolic interpretat prin forme organice.

În 2026, catalanii și turiștii ar putea vedea, în sfârșit, schelele coborând. Dar chiar și atunci, finisajele, intervențiile artistice și urbanistice vor continua ani buni după aceea. În pragul centenarului Gaudí, Barcelona se pregătește să celebreze un vis gotic-modernist ridicat printre betoane, controverse și milioane de selfie-uri.

Sursa: The Guardian