Premiul Nobel pentru Pace 2025: Maria Corina Machado – glasul democrației venezuelene -Video

Oslo, 10 octombrie 2025. — Comitetul Nobel din Norvegia a anunțat că Premiul Nobel pentru Pace 2025 îi revine Mariei Corina Machado, lidera opoziției democratice din Venezuela, „pentru munca sa neobosită de promovare a drepturilor fundamentale și pentru curajul de a susține principiile libertății și ale statului de drept, în fața represiunii politice.”

Nominalizată de mai multe organizații pentru drepturile omului, Machado a fost preferată unor instituții internaționale precum Curtea Penală Internațională (CPI) sau Agenția ONU pentru Refugiații Palestinieni (UNRWA), confirmând orientarea Comitetului Nobel spre recunoașterea activismului civic individual.

Premiul Nobel pentru Pace este singurul decernat la Oslo, de un comitet format din cinci membri aleși de parlamentul norvegian (Stortinget) pentru mandate de șase ani — un simbol al independenței decizionale care a definit istoria acestui premiu de peste un secol.

Cine este Maria Corina Machado

Născută în 1967, la Caracas, Maria Corina Machado provine dintr-o familie cu tradiție în inginerie și antreprenoriat, dar destinul ei a depășit de mult sfera tehnică. Inginer industrial de formație, educată la Universitatea Catolică Andrés Bello, Machado și-a început cariera în mediul privat, însă curând a simțit că adevărata sa chemare era alta: reconstrucția morală și democratică a Venezuelei.

A intrat în viața publică la începutul anilor 2000, fondând organizația Súmate, un grup civic dedicat monitorizării alegerilor și apărării votului liber — o mișcare care a provocat rapid reacția regimului chavist. În 2004, după referendumul controversat împotriva lui Hugo Chávez, Machado a fost acuzată de conspirație, fiind sprijinită de organizații internaționale pentru drepturile omului. Aceasta a fost doar prima confruntare dintr-un lung șir de bătălii cu puterea.

În 2010, Maria Corina Machado a fost aleasă deputat în Adunarea Națională a Venezuelei, devenind una dintre cele mai vizibile figuri ale opoziției democratice. În parlament, a denunțat în mod constant abuzurile, corupția și limitarea libertăților civice, stârnind reacții furibunde din partea regimului.

Pe măsură ce Venezuela aluneca spre o dictatură tot mai violentă, Maria Corina Machado a devenit simbolul unei opoziții neînfricate. În 2014, când mii de tineri au ieșit în stradă cerând libertate, ea s-a aflat în primele rânduri, vorbind deschis despre abuzurile și corupția guvernului Maduro. Protestele au fost reprimate brutal, iar Machado a fost exclusă din parlament, hărțuită și anchetată penal. În ciuda presiunilor, ea nu a cedat — și-a continuat lupta civică, transformându-se într-o voce morală a unei națiuni reduse la tăcere.

„Nu există libertate fără sacrificiu. Iar dacă tăcem, pierdem totul”,

spunea atunci, într-un discurs care avea să devină manifestul generației sale.

În 2023, a câștigat alegerile primare ale opoziției unite, într-un moment considerat istoric. Mulți venezueleni o vedeau drept prima femeie capabilă să învingă regimul Maduro la urne. Dar victoria a fost urmată de o nouă interdicție: guvernul i-a anulat dreptul de a candida, acuzând-o de „trădare și instigare la ură”.

Departe de a se retrage, Machado a transformat această interdicție într-un simbol al rezistenței. A continuat să conducă mișcări civice din umbră, să organizeze rețele comunitare și să vorbească, uneori în transmisii clandestine, poporului care încă mai crede în democrație.

„Nu plec nicăieri. Țara mea are nevoie de o voce care să nu tacă”, a spus ea în fața unei mulțimi care o aclamase sub steaguri albastre și galbene, în ciuda amenințărilor poliției politice.

Comitetul Nobel a remarcat tocmai acest curaj: o femeie care, în loc să aleagă exilul, a ales să rămână printre cei înfrânți, pentru a nu-i abandona. În motivația oficială, membrii comitetului notează că Maria Corina Machado „personifică lupta pentru demnitate și libertate într-o națiune învinsă de frică, dar nu și de tăcere”.

Pentru milioane de venezueleni, premiul nu reprezintă doar o recunoaștere internațională, ci o rază de speranță într-o țară în care curajul a devenit cea mai rară formă de resursă națională.

Donald Trump NU a câștigat Premiul Nobel pentru Pace

Decizia Comitetului Nobel de la Oslo nu a fost lipsită de surprize. Într-un an în care Donald Trump, actualul președinte al Statelor Unite, era intens vehiculat în presa americană ca unul dintre favoriți, premiul a mers către o activistă latino-americană care simbolizează exact opusul puterii politice instituționale: curajul civic al individului în fața statului opresiv.

Trump fusese nominalizat pentru eforturile sale diplomatice în Orientul Mijlociu și pentru acordurile de normalizare dintre Israel și mai multe state arabe, prezentate de susținătorii săi drept „un pas istoric către pace globală”. În ciuda acestor realizări, Comitetul Nobel a preferat să trimită un mesaj clar: pacea autentică nu se măsoară în tratate semnate la summituri, ci în libertățile recâștigate de popoare care nu mai vor să trăiască sub teroare.

Anunțul a provocat reacții imediate în întreaga lume. În SUA, susținătorii lui Trump au criticat decizia, acuzând Comitetul Nobel de „părtinire politică”. Pe platforma sa Truth Social, președintele american a scris:

„Am făcut mai mult pentru pacea globală decât oricine altcineva. Poate că Oslo nu e încă pregătit să recunoască adevărul.”

Declarația a fost urmată de un val de reacții ironice și analize în presa internațională. Cotidianul britanic The Guardian a notat că decizia „readuce Premiul Nobel pentru Pace în sfera sa morală tradițională”, iar agenția Reuters a subliniat că acordarea premiului unei femei care luptă pentru libertate, într-o țară dictatorială, este o reafirmare a esenței acestui trofeu: onoarea adusă curajului civil, nu puterii politice.

Analiștii de la Le Monde și El País au remarcat, la rândul lor, simbolismul momentului: într-un context global dominat de războaie, polarizare și lideri care revendică merite diplomatice, Comitetul Nobel a ales o voce venită din stradă, nu dintr-un palat prezidențial.

Această alegere subliniază o schimbare de paradigmă: Nobelul pentru Pace din 2025 nu recompensează influența, ci rezistența; nu onorează negociatorii, ci visătorii care nu renunță.

Tradiția și simbolul premiului

De la prima sa ediție, în 1901, Premiul Nobel pentru Pace a fost mai mult decât o distincție onorifică — a fost o oglindă a umanității în momentele ei de cumpănă. A fost acordat nu celor care au avut puterea armelor, ci celor care au avut puterea de a refuza violența.

În peste un secol de existență, acest premiu a încoronat figuri care au rescris istoria morală a lumii: Martin Luther King Jr., Nelson Mandela, Mahatma Gandhi (care, paradoxal, nu a primit niciodată oficial distincția), Malala Yousafzai, Aung San Suu Kyi, sau Comitetul Internațional al Crucii Roșii, laureat de trei ori. Fiecare dintre ei a purtat aceeași întrebare în privire: cum poate fi menținută pacea atunci când totul se destramă în jur?

Premiul nu se acordă niciodată ușor. Dincolo de ceremonia fastuoasă de la Oslo City Hall, unde membrii Comitetului Nobel își citesc motivația solemnă în fața regelui Norvegiei și a lumii întregi, fiecare alegere poartă greutatea unei viziuni morale despre umanitate. În spatele fiecărui nume se află o decizie dificilă, adesea politică, dar întotdeauna profund simbolică.

Istoria premiului arată că tăcerea poate fi uneori mai puternică decât orice discurs. În 19 ocazii din 1901 până astăzi, Nobelul pentru Pace nu a fost acordat deloc.
S-a întâmplat în anii Primului și celui de-al Doilea Război Mondial, dar și în perioade de tensiune globală, precum 1923, 1924, 1928, 1932, 1955, 1956, 1966, 1967 și 1972.
Fundația Nobel explică limpede în statutul său: „Dacă niciuna dintre propuneri nu se ridică la importanța cerută de idealul păcii, premiul nu va fi decernat, iar suma va fi adăugată la fondurile fundației.”

Așadar, lipsa unui laureat nu a fost niciodată o neglijență, ci un gest de conștiință. În acei ani, comitetul a preferat să nu premieze deloc, decât să legitimeze iluzii. În timpul războaielor, pacea era un cuvânt gol; în anii Războiului Rece, era un ideal suspectat de ideologie.

Tăcerea Comitetului Nobel, atunci, a fost o formă de protest — un mod discret, dar ferm, de a spune lumii că există epoci care nu merită celebrări, ci reflecție. Iar faptul că, în 2025, premiul merge către o femeie care sfidează o dictatură, nu face decât să reamintească misiunea originară a acestei distincții:

de a recompensa nu pacea aparentă, ci curajul de a o imagina acolo unde nu există.

Astfel, fiecare decernare — sau absența ei — spune ceva despre spiritul timpului. Astăzi, când lumea se confruntă din nou cu războaie, exiluri și tăceri forțate, alegerea Mariei Corina Machado redă sensul originar al premiului: să onoreze nu liniștea impusă, ci lupta pașnică pentru libertate.

În 2025, suma premiului rămâne de 11 milioane de coroane suedeze (aproximativ 950.000 de euro), însă valoarea morală depășește orice cifră.

Pe 10 decembrie, la Oslo, scena va fi simplă: o femeie subțire, în alb, cu o voce calmă, va rosti câteva cuvinte în fața lumii. Nu are un stat în spate, nici o armată. Dar are ceva ce regimurile nu pot confisca — credința că libertatea nu este un privilegiu, ci un drept care merită apărat până la capăt.

„Dacă premiul acesta aduce o rază de lumină într-o țară care a fost atât de mult timp în întuneric, atunci înseamnă că nu am luptat în zadar”, a spus Machado într-un interviu difuzat la scurt timp după anunț.

Astfel, Premiul Nobel pentru Pace 2025 nu răsplătește doar o persoană, ci o generație întreagă care refuză să se plece în fața fricii. Într-o epocă marcată de conflicte și polarizare, alegerea Comitetului Nobel este o amintire simplă, dar esențială:

Pacea nu începe în tratate. Începe în oameni.

Surse: NobelPrize.org, The Guardian, Le Monde, El País, Truth Social, Wikipedia

Video -Anunțul oficial al Premiului Nobel pentru Pace 2025 – conferința de presă a Comitetului Nobel din Oslo.