Omul care a anunțat moartea Pământului la radio – și mii de oameni au fugit în munți

Totul a pornitde la o glumă inspirată de Orson Welles. Dar consecințele au fost cât se poate de reale.

Într-o duminică aparent banală din noiembrie 1938, în micuțul oraș brazilian Passo Fundo, valurile radiofonice au transmis nu doar sunet, ci groază pură. Emisiunea serii, difuzată de postul Rádio Clube de Passo Fundo, părea la început un buletin de știri obișnuit, cu informații despre vreme, un accident minor pe o șosea locală și câteva rezultate sportive.

Apoi, fără pauză, fără semnal de trecere la ficțiune, vocea solemnă a crainicului a anunțat:

„Observatorul din Rio a confirmat că o cometă gigantică se îndreaptă spre Pământ. Impactul va avea loc în mai puțin de 8 ore. Sfârșitul este aproape.”

Tonul era sobru, grav, cu pauze teatrale între fraze. Se ofereau „detalii științifice”, precum traiectoria exactă a cometei, viteza estimată și chiar o presupusă explicație de la un „expert anonim din Paris”. Ascultătorii nu aveau niciun motiv să se îndoiască.

În câteva minute, liniștea rurală s-a transformat într-un cor de țipete, bătăi în uși, bocete și rugăciuni șoptite. Oamenii alergau să-și caute rudele. Unele familii au aprins lumânări și s-au așezat în genunchi, așteptând ce credeau că va fi sfârșitul lumii. Pentru ei, nu era o ficțiune. Niciun avertisment nu fusese oferit. Nicio mențiune că este doar un spectacol radiofonic. Totul părea real – prea real.

Frica e mai rapidă decât undele radio

Povestea s-a propagat cu o viteză amețitoare. Într-o epocă în care știrile circulau lent, radioul reușise imposibilul: să provoace teroare în timp real. Oamenii nu doar că au crezut – au simțit cu fiecare fibră că sfârșitul era la ușă.

Familia Oliveira, martori oculari, au povestit mai târziu că vecinii lor au fugit îmbrăcați doar cu ce aveau pe ei, urcând pe dealuri „ca să fie mai aproape de Dumnezeu”. În alte sate din apropiere, bisericile s-au umplut peste noapte. Preoții au ținut slujbe improvizate, unii spunând că „e bine să fim pregătiți, dacă e voia Domnului.”

Un bătrân de 82 de ani a fost găsit în pădure, la 20 de kilometri distanță, ținând o Biblie și repetând Psalmul 23. Într-un sat vecin, s-au organizat ultimele mese de familie. Copiii au fost treziți în plină noapte, îmbrăcați în grabă și duși spre pădure. Într-un caz, un tată a scris bilete de adio pentru fiecare dintre cei patru fii ai săi. În altul, o femeie și-a vândut tot ce avea, în mai puțin de o oră, pentru a „pleca ușoară spre ceruri”.

Panica n-a făcut diferențe între creduli și educați. Inclusiv câțiva profesori din oraș au fost găsiți în pădurile din apropiere, convinși că o zonă înaltă le va da o șansă în plus.

Știrea care a scăpat de sub control

Totul începuse ca un joc. Povestea fusese inspirată de faimoasa emisiune „War of the Worlds” a lui Orson Welles, difuzată în SUA în aceeași lună, care stârnise la rândul ei o mică panică. Numai că Welles avertizase publicul înainte, iar show-ul său avea pauze explicative. În Brazilia, entuziasmul imitatorilor nu a inclus și responsabilitatea.

João Evangelista, regizorul emisiunii și un tânăr pasionat de dramaturgie, avea 26 de ani și visa la un teatru radiofonic revoluționar. Împreună cu alți trei colaboratori, a pus la cale scenariul în doar două nopți, imitând stilul alert al știrilor reale. Vocea gravă a crainicului și zgomotele de fundal adăugate în direct au făcut totul și mai convingător.

Problema a fost lipsa oricărui avertisment. Emisiunea a fost prezentată ca un buletin de știri urgent, iar ascultătorii, care aveau încredere totală în posturile locale de radio, nu au avut niciun motiv să creadă că e ficțiune.

În orele următoare, telefoanele autorităților locale au fost blocate. Poliția a fost chemată în mai multe localități pentru a calma isteria. Unii au cerut arestarea realizatorilor. La Porto Alegre, un oficial a declarat public:

„Este inadmisibil să folosești un instrument de masă precum radioul pentru a răspândi panică. Oamenii au fost convinși că vor muri.”

Totuși, când au fost aduși în fața autorităților, Evangelista și echipa sa nu au fost condamnați. Au recunoscut că au greșit, dar s-au apărat spunând că voiau să „testeze limitele artei audio”.

Lecție uitată – până data viitoare

Timpul a trecut, iar scandalul s-a stins treptat. Emisiunea a fost întreruptă, iar João Evangelista și colegii săi au fost doar avertizați. În lunile care au urmat, presa a fost împărțită: unele ziare i-au lăudat pentru realismul tulburător, altele i-au acuzat că s-au jucat cu viața și mintea oamenilor.

Un editorial din Correio do Povo spunea:

„Am râs, apoi am tăcut. Și într-un colț întunecat al minții noastre, știm că am fi fugit și noi.”

Cazul a fost în cele din urmă trecut cu vederea, dar a rămas un exemplu citat ani mai târziu în seminarii de jurnalism și etică media. Oficial, nu s-a mai repetat ceva similar în Brazilia. Neoficial? Internetul, rețelele sociale și televiziunile de senzație au reinventat frica în forme mai moderne.

Astăzi, puțini își mai amintesc panica de la Passo Fundo. Dar lecția rămâne valabilă:

Când vocea de la radio îți spune că vine sfârșitul, primul impuls nu e să gândești – e să fugi.

Arhiva Ciudățeniilor Istoriei aduce la lumină întâmplări care îți dau fiori, dar și curiozitatea de a săpa mai adânc.

Sursa: Revista „História Viva” (Brazilia), nr. 44, 2009