După 25 de ani ...Europa semnează cu America Latină: acordul Mercosur redesenează comerțul global și echilibrul politic

După un sfert de secol de negocieri, blocaje politice, proteste agricole și negocieri de ultim moment, Uniunea Europeană a aprobat vineri acordul comercial cu statele Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay), deschizând calea către cea mai mare zonă de liber schimb din istoria sa — un spațiu economic care va acoperi peste 700 de milioane de oameni de pe două continente.

Acordul, care mai trebuie ratificat de Parlamentul European, va elimina peste 90% din tarifele vamale dintre cele două blocuri și promite să faciliteze exporturile industriale europene și accesul Americii Latine pe piața agricolă a UE. Dar dincolo de cifrele oficiale și discursurile optimiste, Mercosur este mai mult decât un tratat economic: este o mutare geopolitică, o rearanjare a puterii comerciale globale și o decizie care va produce atât câștigători clari, cât și pierzători vizibili.

Potrivit Politico, acordul este „cel mai important pas strategic al UE în politica comercială din ultimii zece ani”, tocmai pentru că vine într-un moment în care ordinea economică globală este fragmentată, iar competiția dintre SUA, China și Europa pentru influență în Sudul Global se intensifică.

O victorie politică pentru Bruxelles

Pentru președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aprobarea acordului este un succes major — poate cel mai important dosar comercial finalizat în timpul mandatului său. După ce a semnat inițial înțelegerea cu liderii Mercosur în 2024, ea a fost nevoită să gestioneze aproape doi ani de opoziție internă: protestele fermierilor europeni, rezistența politică a Franței, îngrijorările statelor din Europa Centrală și temerile legate de impactul climatic și social al acordului.

În final, Comisia a acceptat un compromis costisitor: promisiunea a aproximativ 45 de miliarde de euro în subvenții și scheme de sprijin pentru sectorul agricol european în următorii ani, menite să atenueze presiunea concurenței sud-americane, în special în sectoarele sensibile precum carnea de vită, carnea de pasăre și zahărul. Este un preț politic și bugetar semnificativ — echivalent cu aproape un sfert din bugetul anual al Politicii Agricole Comune — dar care a permis obținerea majorității calificate în Consiliu și deblocarea unui acord înghețat timp de un sfert de secol.

Din punct de vedere economic, beneficiul direct al acordului este relativ modest: Comisia estimează un impact cumulat de aproximativ 77,6 miliarde de euro până în 2040, adică circa 0,05% din PIB-ul UE pe termen lung. Însă miza nu este atât macroeconomică, cât geopolitică și strategică.

Prin acest acord, Bruxelles-ul transmite un mesaj clar: Uniunea Europeană rămâne un actor capabil să construiască parteneriate globale într-o lume tot mai fragmentată, dominată de protecționism, rivalitate între blocuri și politici industriale agresive. În timp ce SUA își folosesc puterea economică în logici de presiune bilaterală, iar China își extinde influența prin investiții și infrastructură, UE își reafirmă modelul bazat pe reguli, tratate și instituții multilaterale.

Pentru von der Leyen, acordul este și o reafirmare personală: după ani în care Bruxelles-ul a fost perceput ca lent, birocratic și depășit de marile puteri, Mercosur oferă un exemplu concret de capacitate de acțiune strategică. Nu întâmplător, semnarea oficială este programată într-un cadru simbolic în America Latină — o regiune unde influența europeană a scăzut constant în ultimele două decenii.

Pe scurt, Mercosur nu este doar un acord comercial. Este o declarație de intenție politică: că Uniunea Europeană vrea să rămână relevantă într-o lume care se rearanjează rapid și adesea conflictual.

Cine câștigă

Industria auto germană este unul dintre marii beneficiari ai acordului. Tarifele de până la 35% pentru exporturile de automobile europene către America Latină vor fi eliminate treptat, ceea ce deschide piețe noi pentru producători precum Volkswagen, BMW sau Mercedes-Benz într-o regiune cu o clasă de mijloc în creștere. Deși liberalizarea va fi eșalonată pentru a proteja producătorii locali din Brazilia și Argentina, pe termen mediu aceasta poate însemna un avantaj competitiv major pentru industria europeană, aflată sub presiune atât din partea Chinei, cât și a tranziției către mobilitate electrică.

Vehiculele electrice vor beneficia de un tratament preferențial — un element strategic într-un sector în care Europa încearcă să recupereze decalajul față de China și să își consolideze propriile lanțuri de producție pentru baterii și componente critice.

Italia iese, de asemenea, bine din negocieri. Premierul Giorgia Meloni a obținut garanții suplimentare pentru fermierii italieni și promisiuni de sprijin financiar, prezentând acordul acasă nu ca pe o amenințare, ci ca pe o oportunitate controlată. Această poziționare îi permite să își mențină profilul suveranist la nivel retoric, dar pragmatic la nivel economic, consolidându-și influența în Consiliul European.

Pentru America Latină, acordul oferă acces stabil și previzibil la una dintre cele mai bogate și reglementate piețe ale lumii, reducând dependența de relația asimetrică cu China. În special pentru Brazilia, înțelegerea consolidează poziția președintelui Luiz Inácio Lula da Silva, care a mizat pe apropierea de Europa ca parte a unei strategii de „re-echilibrare” geopolitică și economică a regiunii.

Cine pierde

Președintele Franței, Emmanuel Macron, este probabil marele perdant politic al acestui episod. După ce a încercat să blocheze acordul sub presiunea fermierilor francezi și a sindicatelor agricole, Parisul a rămas izolat în Consiliu, alături de Polonia, Austria, Irlanda și Ungaria. Eșecul subliniază slăbirea influenței Franței în politica comercială europeană și dificultatea de a mai construi coaliții eficiente într-o Uniune fragmentată.

China pierde teren relativ. Beijingul a devenit principalul partener comercial al Braziliei în ultimele două decenii, însă acordul cu UE oferă țărilor sud-americane o alternativă strategică și reduce dependența de un singur centru de putere. Nu este o înfrângere directă pentru China, dar este o limitare a expansiunii sale economice și politice în regiune.

Din perspectiva mediului, pădurea amazoniană rămâne una dintre cele mai vulnerabile părți ale acestui aranjament. Extinderea producției agricole — în special a creșterii bovinelor — riscă să accelereze defrișările, chiar dacă acordul include clauze de protecție a mediului și angajamente privind respectarea Acordului de la Paris. Eficiența acestor clauze va depinde însă de capacitatea UE și a guvernelor din Mercosur de a le aplica și monitoriza în mod real, nu doar formal.

Impactul economic: mai mult politic decât financiar

Comisia Europeană estimează că acordul va adăuga aproximativ 77,6 miliarde de euro economiei UE până în 2040, ceea ce înseamnă doar 0,05% din PIB-ul Uniunii. Este o cifră modestă raportată la dimensiunea economiei europene și confirmă faptul că impactul macroeconomic direct al acordului este limitat.

Cu alte cuvinte, Mercosur nu va declanșa un boom economic și nici nu va schimba fundamental traiectoria de creștere a Europei. Nu este un „game changer” economic, ci mai degrabă un acord de ajustare fină — care optimizează relații comerciale existente, reduce fricțiuni și creează avantaje sectoriale punctuale.

Importanța reală a acordului este însă politică și strategică, nu contabilă.

Potrivit Reuters, diplomații europeni subliniază că Mercosur este „un semnal că UE nu renunță la comerțul bazat pe reguli, într-o lume din ce în ce mai fragmentată”. Într-un context global dominat de sancțiuni, războaie comerciale, protecționism și rivalități geopolitice, acordul devine o formă de diplomație economică — un instrument prin care UE își afirmă încă o dată atașamentul față de ordinea comercială multilaterală și încearcă să-și mențină relevanța globală.

Mai simplu spus, Mercosur nu este despre bani, ci despre poziționare: despre faptul că Europa vrea să rămână un actor care scrie reguli, nu doar unul care le respectă sau le suportă.

Într-o lume în care SUA folosesc din ce în ce mai mult sancțiunile ca instrument geopolitic, iar China își extinde influența prin investiții și infrastructură, UE încearcă să ofere o a treia variantă: parteneriat economic predictibil, reglementat și relativ echilibrat.

Ce înseamnă pentru cetățeni

Pentru consumatori, efectele vor fi graduale și subtile, nu spectaculoase. Unele produse importate ar putea deveni puțin mai ieftine, oferta s-ar putea diversifica, iar concurența ar putea tempera prețurile în anumite segmente. În practică însă, cotele, standardele sanitare și ritmul lent al liberalizării vor limita impactul imediat asupra prețurilor din supermarket.

Pentru șoferii din America Latină, accesul la automobile europene ar putea deveni mai accesibil. Pentru europeni, unele produse agricole sud-americane ar putea apărea mai des pe rafturi — dar fără a inunda piața, tocmai din cauza mecanismelor de protecție negociate.

Pentru fermieri, efectele sunt mai sensibile și mai politizate. Producătorii de bunuri standardizate — carne, cereale, produse de bază — se vor confrunta cu o concurență sporită, chiar dacă limitată prin cote. În schimb, producătorii de produse cu indicație geografică (vinuri, brânzeturi, specialități regionale) vor beneficia de o protecție extinsă și de acces la noi piețe.

De aceea, acordul nu creează o linie clară între câștigători și pierzători, ci mai degrabă o redistribuire lentă a avantajelor — în funcție de capacitatea fiecărui sector de a se adapta.

Pentru politică, însă, semnificația este mult mai mare.

Mercosur marchează o schimbare de paradigmă: UE încearcă din nou să joace ofensiv în lume, nu doar să-și apere piața internă. După ani de reacții la crize — pandemie, război, energie, inflație — Bruxelles-ul încearcă să transmită că nu este doar un spațiu economic defensiv, ci un actor care inițiază, propune și construiește.

În acest sens, Mercosur este mai mult decât un acord comercial: este un semnal de politică externă mascat în limbaj economic.

Acordul UE–Mercosur nu va face Europa mult mai bogată, dar o face puțin mai relevantă. Nu va schimba viața oamenilor peste noapte, dar schimbă poziția Europei în lume.

Este mai puțin o poveste despre prețuri și tarife și mai mult o poveste despre influență, alianțe și despre modul în care Europa încearcă să rămână un jucător într-o lume care se împarte din nou în blocuri de putere.

Surse: Politico, Reuters