COP30 Belém: Conferința care trebuia să clarifice viitorul climatic

În luna noiembrie, Belém — oraș tropical așezat la marginea fluviului Amazon, înconjurat de păduri grele și aer umed — a devenit, pentru două săptămâni, capitala climatică a lumii. COP30 - Conference of the Parties (Conferința Părților)- trebuia să fie conferința momentului, locul în care liderii globali urmau să transforme angajamentele vagi ale ultimilor ani într-o foaie de parcurs concretă pentru eliminarea combustibililor fosili. Brazilia, gazda summitului, își asumase misiunea de a aduce un consens ambițios în inima regiunii care, de decenii, este simbolul atât al devastării, cât și al rezilienței planetei.

Așteptările au fost uriașe. Președintele Lula da Silva a vorbit în deschidere despre obligația de a proteja Amazonul și despre responsabilitatea morală a marilor emitente de a face mai mult. ONG-urile sosite din întreaga lume – de la activismul indigen la cercetarea climatică – au anticipat o conferință istorică, capabilă să reunească puteri rivale într-un moment critic. Jurnaliștii au scris despre „momentul Belém”, semnalând posibilitatea unei rupturi pozitive față de blocajele diplomatice din ultimii ani.

Dar înainte ca negocierile să prindă ritm, devenise clar că atmosfera optimistă de început avea să se lovească de realitatea geopolitică dură a anului 2025. Marile economii ale lumii au ajuns în Amazon cu agende divergente, cu tensiuni comerciale nerezolvate și cu o lipsă crescândă de încredere reciprocă. Unele delegații importante au venit doar la nivel tehnic. SUA nu au avut o prezență politică puternică. China, Rusia, Arabia Saudită și Iranul au fost reprezentate la nivel minim. Într-o conferință în care succesul se măsoară prin convergență, absența actorilor decisivi planează ca o umbră asupra întregii dinamici.

Primele zile ale reuniunii au fost marcate de o răceală neobișnuită în sălile negocierilor. Diplomați cu experiență, obișnuiți cu ritmul tensionat al COP-urilor, au descris debutul discuțiilor ca fiind „surprinzător de rigid”. Dezacordurile au apărut imediat: statele petroliere refuzau orice referire la eliminarea combustibililor fosili, China și UE se contrau pe tema subvențiilor industriale, iar țările africane și asiatice în curs de dezvoltare avertizau că, fără finanțare solidă, orice angajament climatic rămâne pur teoretic. Pe fundal, vocile insulelor din Pacific – aflate într-o luptă existențială odată cu creșterea nivelului mării – cereau urgentarea unui plan concret, nu a unor declarații elegante.

Un diplomat indian a rezumat atmosfera într-o propoziție care a făcut turul presei: „Nu mai avem un forum global; avem trei lumi într-o singură sală, iar fiecare vorbește doar cu a sa.” În cuvintele sale, se simțea atât frustrarea, cât și constatarea lucidă că fiecare bloc geopolitic își adusese la Belém propriile temeri și propriile linii roșii, dar nu și dispoziția de a negocia cu adevărat.

Adevărata confruntare avea însă să se joace în spatele ușilor închise. Statele petroliere, conduse neoficial de Arabia Saudită, au operat discret, dar eficient, împotriva oricărei referiri la conceptul de „phase-out”, eliminarea treptată a combustibililor fosili. În fiecare zi, reprezentanții acestor țări se coordonau în sesiuni paralele, respingând fără echivoc orice termen obligatoriu. În scurt timp, devenise limpede pentru toți ceilalți negociatori că nicio formulare ambițioasă nu avea șanse să treacă blocul țărilor producătoare de petrol și gaz.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană, Germania, Columbia, Kenya și o serie de state sud-americane au continuat să argumenteze că o COP găzduită chiar în Amazon nu poate evita subiectul central al crizei climatice: dependența de combustibili fosili. Ministrul german al Mediului, Carsten Schneider, și-a exprimat deschis dezamăgirea, afirmând că „după discursul președintelui Lula, mă așteptam la mult mai mult”. Dinspre Bruxelles, mesajul a fost similar: fără o foaie de parcurs, COP30 riscă să devină încă o conferință a promisiunilor generale.

În mijlocul negocierilor tensionate, un moment a captat atenția tuturor: intervenția dură a lui Juan Carlos Monterrey, șeful delegației Panama. Într-un discurs care a circulat rapid online, acesta a spus:

„Nimic. Zero. Tăcere. Cum putem avea o COP despre protejarea pădurilor fără niciun angajament de protejare a pădurilor? Cum putem adopta o decizie climatică care nu menționează combustibilii fosili?”

Declarația sa, directă și tăioasă, a exprimat indignarea statelor vulnerabile, care simt că lumea bogată cere eforturi — dar evită responsabilitățile majore.

Cu doar câteva ore înainte de închiderea oficială, a venit momentul care avea să definească COP30: anunțul surpriză al Președinției Braziliei. André Corrêa do Lago a introdus o „Inițiativă pentru state ambițioase”, o foaie de parcurs voluntară pentru eliminarea combustibililor fosili. Gestul a fost întâmpinat cu aplauze moderate, dar și cu remarci ironice: ceea ce ar fi trebuit să fie nucleul deciziei COP a ajuns, în mod neașteptat, un program opțional, neobligatoriu, lansat unilateral de gazde. Uniunea Europeană a salutat gestul, dar și-a exprimat, discret, frustrarea: inițiativa nu înlocuia, în niciun fel, absența unei decizii globale.

Singurul progres clar obținut la Belém a venit din zona finanțării climatice. Statele în curs de dezvoltare au reușit să impună triplarea fondurilor pentru adaptare la schimbările climatice, până la 120 de miliarde de dolari anual până în 2035. Victoria, însă, a fost parțială. Programul ONU pentru Mediu estimează că este nevoie de aproape trei ori mai mult pentru ca țările sărace să facă față furtunilor, secetei, inundațiilor și pierderilor economice crescânde.

„E ca și cum am primi o umbrelă într-o furtună tropicală”, a comentat un reprezentant al statelor insulare.

Conferința s-a încheiat fără acorduri ferme asupra celor mai critice subiecte: nu există termen pentru eliminarea combustibililor fosili, nu există consens asupra defrișărilor, nu există mecanisme obligatorii pentru reducerea subvențiilor energetice, nu există un plan pentru „pierderi și daune”, iar marile economii — China, India, SUA — au plecat fără să își asume responsabilități suplimentare.

În ultimele discursuri, liderii au încercat să salveze atmosfera: Brazilia a vorbit despre „un început”, UE despre „o bază pentru viitor”, țările insulare despre „continuarea luptei”. Dar sentimentul dominant în rândul delegaților era că Belém nu a reușit să ofere direcția mult așteptată.

COP30 a devenit, în final, o oglindă fidelă a lumii: fragmentată, prudentă, temătoare, prinsă între interese naționale și obligații globale. A arătat nu că omenirea nu știe ce trebuie să facă, ci că nu poate decide — împreună — cum și cât de repede să o facă.

În Amazon, pădurea care respiră pentru planetă a privit din umbră un summit care trebuia să genereze un compromis istoric, dar a reușit doar să confirme că politica globală a climei se află într-un moment critic: nimeni nu vrea să fie vinovatul care blochează progresul, dar niciun actor major nu este dispus să fie primul care cedează.

Surse: Euronews, Deutsche Welle, Reuters