Claudia Cardinale, frumusețea eternă a filmului italian, s-a stins la 87 de ani
Claudia Cardinale, legendă a cinematografiei europene și mondiale, s-a stins la 87 de ani. Actrița născută în Tunisia, devenită simbol al filmului italian și francez, a marcat istoria prin rolurile din „Leopardul”, „8½” și „Pantera Roz.
Claudia Cardinale, icoana cinematografiei italiene care a fermecat generații întregi de spectatori și a lucrat cu marii maeștri ai filmului mondial, s-a stins din viață marți, la vârsta de 87 de ani, în locuința sa din Nemours, lângă Paris. Agentul său, Laurent Savry, a confirmat vestea pentru AFP, iar publicația El País a relatat dispariția celei care a marcat definitiv epoca de aur a filmului italian. Cu plecarea ei, istoria cinematografiei pierde una dintre ultimele mari dive, într-o galerie din care a mai rămas doar Sophia Loren.
Imaginea Claudiei Cardinale este imposibil de desprins din memoria vizuală a secolului XX: valsul elegant din Leopardul, plutirea enigmatică din 8½ de Fellini, sau prințesa cuceritoare din Pantera Roz, în prima comedie din saga Inspectorului Clouseau. Anul 1963, când toate aceste trei filme au fost lansate aproape simultan în cinematografele lumii, a transformat-o într-un fenomen planetar. Puține actrițe au reușit vreodată să concentreze atâta grație, forță dramatică și versatilitate într-o singură perioadă. Claudia Cardinale nu a fost doar o frumusețe a ecranului, ci o forță care a redefinit ideea de feminitate în cinema.
Născută în 1938 la Tunis, pe atunci protectorat francez, într-o familie de imigranți sicilieni, Claudia s-a format între culturi și limbi diferite. Prima ei amintire era legată de sosirea soldaților americani în timpul războiului. La doar douăzeci de ani a fost descoperită întâmplător de regizorul René Vautier, care i-a oferit un mic rol într-un scurtmetraj. În scurt timp a câștigat un concurs de frumusețe, în care a fost proclamată cea mai frumoasă femeie din Tunisia, iar premiul – o excursie la Festivalul de Film de la Veneția – a deschis drumul unei cariere pe care ea însăși o privea inițial cu scepticism. Totuși, magia sălilor obscure, unde a văzut pentru prima dată filme ca Nopți albe de Visconti, a aprins în ea o scânteie. Doar trei ani mai târziu, avea să lucreze chiar cu Visconti, în Rocco și frații săi, iar istoria s-a scris mai departe.
Primul lungmetraj important în care a apărut a fost Rufufú (1958), celebra comedie a lui Mario Monicelli. Deși vorbea cu dificultate italiana și abia înțelegea strigătele de pe platou, Cardinale a cucerit imediat atenția publicului și a criticilor. În doar câțiva ani a devenit actrița preferată a celor mai importanți regizori italieni – Germi, Zurlini, Bolognini – și, desigur, Fellini și Visconti, cei doi poli creativi între care s-a împărțit o vreme. Într-un interviu, povestea cât de incredibil era să alterneze filmările pentru Leopardul, unde Visconti urmărea perfecțiunea în fiecare cadru, cu atmosfera haotică și improvizată de pe platoul lui Fellini, pentru 8½. Într-un film era brunetă, în altul blondă, într-unul aristocrată, în altul visul feminin al regizorului, dar în toate era la fel de memorabilă.
Succesul la Hollywood nu a întârziat să apară. Blake Edwards i-a oferit în Pantera Roz (1963) un rol care a cucerit publicul american. Au urmat colaborări cu mari actori ai lumii: John Wayne, Sean Connery, Henry Fonda, Anthony Quinn, Orson Welles, Burt Lancaster sau Laurence Olivier. Totuși, Claudia Cardinale nu a fost niciodată complet sedusă de mirajul hollywoodian. Se întorcea constant în Europa, unde cinematografia italiană și franceză îi ofereau libertatea de a explora roluri complexe. Printre filmele sale cele mai apreciate din anii ’60 și ’70 se numără Profesioniștii (1966), Once Upon a Time in the West (1968) al lui Sergio Leone – unul dintre cele mai mari westernuri din istorie – și Petrolierii (1971), unde a jucat alături de Brigitte Bardot. Rivalitatea mediatică dintre cele două, BB și CC, a rămas una dintre cele mai fascinante povești ale anilor aceia, chiar dacă în realitate Cardinale nu a urmărit niciodată să fie un sex-simbol, ci mai degrabă o actriță completă.
Viața personală a Claudiei Cardinale a fost marcată de un secret greu. La vârsta de 20 de ani, în plină ascensiune, a devenit mamă în urma unui viol. Ani de zile, l-a prezentat pe copil drept fratele său, pentru a-și proteja cariera. Mai târziu, adevărul a ieșit la iveală, iar Cardinale a vorbit despre această rană ca despre o dovadă a puterii sale de a merge mai departe. A avut o relație de lungă durată cu producătorul Franco Cristaldi, iar ulterior cu regizorul Pasquale Squitieri, tatăl fiului ei. În interviuri spunea mereu că a ales independența, refuzând să fie prizoniera vreunui sistem sau vreunei imagini prefabricate.
Cariera ei s-a întins pe mai bine de cinci decenii și a însumat peste 130 de filme. A lucrat cu mari regizori ai lumii – de la Visconti și Fellini, la Sergio Leone și Werner Herzog – și a împărțit ecranul cu unele dintre cele mai mari nume ale actoriei masculine. A fost dorită și admirată de Alain Delon, Marcello Mastroianni sau Marlon Brando, dar a refuzat constant să fie redusă la statutul de „muza” vreunui bărbat. Într-un interviu târziu, a negat râzând zvonurile despre o presupusă aventură cu fostul președinte francez Jacques Chirac, spunând că miturile fac parte din destinul oricărei mari dive.
Ultimele sale apariții pe marele ecran au inclus Fitzcarraldo (1982) și Artista și modelul (2012) de Fernando Trueba, roluri care au confirmat că magia ei nu s-a stins niciodată. Fiica ei a publicat o carte biografică intitulată Claudia Cardinale, Neînvinsabilă, un titlu care a emoționat-o profund, pentru că exprima exact ce își dorise toată viața: libertatea de a fi ea însăși. „Cuvântul neînvinsabilă mi se potrivește”, spunea actrița, rezumând într-o singură propoziție un destin impresionant.
Claudia Cardinale a fost mai mult decât o actriță: a fost simbolul unei epoci, expresia rafinată a unui cinema care știa să combine forța artistică cu frumusețea naturală. Într-o vreme în care Italia dădea lumii filme legendare și staruri nemuritoare, ea a reușit să strălucească alături de cele mai mari nume, lăsând în urmă imagini care vor rămâne pentru totdeauna. Cu dispariția ei, istoria cinematografiei mondiale pierde o ultimă regină, dar moștenirea ei rămâne neclintită, ca un film fără de sfârșit.
Sursa: El País
