Clădire din Timișoara, scenă de coșmar: Patru persoane au căzut cu liftul în subsol
Patru persoane, dintre care un copil, au fost salvate în această dimineață după ce liftul în care se aflau a căzut de la etajul al doilea în subsolul unei clădiri din Timișoara. ISU Timiș a intervenit prompt cu mai multe echipaje, iar misiunea este încă în desfășurare.

Patru persoane – trei adulți și un minor – au trăit momente de groază în această dimineață, după ce liftul în care se aflau a căzut de la etajul al doilea în subsolul unei clădiri din Timișoara. Toți au fost salvați în stare conștientă, dar intervenția a fost una complexă și este încă în desfășurare.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș, apelul la 112 a fost înregistrat la ora 10:23, iar echipele de intervenție au fost trimise de urgență pe Bulevardul Eroilor de la Tisa, acolo unde liftul s-a blocat în circumstanțe dramatice.
Pentru această misiune, Detașamentul 1 Pompieri Timișoara a mobilizat o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, trei autospeciale de stingere – dintre care două echipate cu modul de descarcerare – alături de două echipaje SMURD (unul cu medic) și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că liftul căzuse efectiv de la etajul al doilea până în subsol. Cele patru victime au fost extrase rapid, cu ajutorul echipamentelor speciale, și predate echipajelor medicale în stare conștientă și cooperantă, a transmis ISU Timiș.
Deocamdată nu se cunosc cauzele exacte ale prăbușirii liftului, iar ancheta urmează să stabilească dacă a fost vorba despre o defecțiune tehnică sau o eroare de exploatare. Autoritățile verifică dacă liftul avea toate reviziile la zi și dacă firma responsabilă de mentenanță a respectat normele de siguranță.
„Misiunea este în dinamică”, au precizat reprezentanții ISU, ceea ce înseamnă că evaluările continuă, iar alte detalii vor fi comunicate pe măsură ce apar noi informații.
Tu cât de des verifici siguranța liftului din clădirea în care locuiești?