Abonează-te la Newsletter-ul Nostru

Succes! Verifică-ți emailul

Pentru a finaliza abonarea, dă clic pe linkul de confirmare din inbox-ul tău. Dacă nu ajunge în 3 minute, verifică folderul de spam.

Ok, Mulțumesc

Câinele poliției, eroul zilei: A descoperit hoții unui jaf violent din Neamț

Doi bărbați din Girov au fost reținuți după ce au jefuit un localnic de 4.000 de euro, imobilizându-l în propria locuință. Suspecții au fost depistați rapid cu ajutorul unui câine de urmă, care a condus polițiștii direct la locuința unde se ascundeau.

Cristina Câta profile image
by Cristina Câta
Câinele poliției, eroul zilei: A descoperit hoții unui jaf violent din Neamț
Sursa foto @cugetliber.ro

Doi hoți care au furat 4.000 de euro dintr-o locuință din Girov, după ce au imobilizat proprietarul, au fost identificați și reținuți cu ajutorul unui câine special antrenat. Incidentul a fost raportat de victimă, iar ancheta s-a derulat cu rapiditate, ducând la prinderea suspecților chiar în aceeași localitate.


Totul s-a petrecut într-o casă neasigurată și nealimentată cu energie electrică. Proprietarul, un bărbat de 51 de ani, a alertat Poliția după ce a fost atacat de doi indivizi mascați care au pătruns în locuință și l-au imobilizat. Hoții au plecat cu un portofel conținând acte de identitate și suma de 4.000 de euro, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț, citate de Agerpres.

0:00
/1:04

Sursa video @Faceboo/ Poliția Română

La fața locului au intervenit criminaliștii Poliției municipiului Piatra-Neamț împreună cu un câine de urmă. Animalul antrenat a identificat mirosul lăsat de agresori în interiorul casei și a condus echipa de intervenție direct la un alt imobil din aceeași localitate.

În curtea respectivei locuințe, polițiștii au găsit mai multe articole vestimentare incendiate — o posibilă încercare a suspecților de a distruge probele. Analiza urmelor și a indiciilor descoperite la fața locului a condus la identificarea autorilor: doi bărbați de 32, respectiv 26 de ani, ambii din Girov.

„În urma prelucrării urmelor şi analizării mijloacelor de probă, poliţiştii au identificat persoanele cercetate pentru comiterea faptei”, a declarat agentul principal Andreea Atomei, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Cei doi suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cristina Câta profile image
de Cristina Câta

Știrile importante, trimise direct pe e-mailul tău

Platforma ta de știri actualizate, cu analize clare și perspective relevante. Informații imparțiale din diverse domenii, pentru o informare completă.

Succes! Verifică-ți emailul

To complete Subscribe, click the confirmation link in your inbox. If it doesn’t arrive within 3 minutes, check your spam folder.

Ok, Mulțumesc

Citește mai mult