5 iunie 1947 – Ziua în care America a oferit Europei o a doua șansă
Pe 5 iunie 1947, secretarul de stat american George C. Marshall a prezentat un plan de ajutorare a Europei devastate de război. Planul Marshall a schimbat radical soarta continentului, însă România comunistă a fost forțată de Uniunea Sovietică să-l refuze.
A fost momentul în care Europa s-a împărțit nu doar în Est și Vest, ci între speranță și stagnare.
Pe o scenă modestă de la Universitatea Harvard, într-o zi aparent banală de vară, generalul George C. Marshall, devenit secretar de stat al SUA, rostea un discurs care avea să schimbe istoria Europei postbelice. Nu avea strălucirea unui politician carismatic, dar avea autoritatea morală a celui care fusese arhitectul victoriei în Al Doilea Război Mondial.
Discursul său din 5 iunie 1947 nu a fost lung, dar a fost fundamental: anunța disponibilitatea Statelor Unite de a susține reconstrucția Europei printr-un program amplu de ajutor economic. Condiția? Statele europene să se organizeze, să colaboreze și să ceară acest ajutor împreună. Era o invitație la solidaritate și, în același timp, un test de alegere geopolitică.
Așa s-a născut ceea ce avea să fie cunoscut drept Planul Marshall – un efort colosal prin care SUA a investit peste 13 miliarde de dolari (echivalentul a peste 150 miliarde azi) în economia Europei de Vest. Rezultatele au fost spectaculoase: în doar patru ani, producția industrială europeană a crescut cu 35%, iar speranța în democrație a renăscut într-un continent sfâșiat.
Pentru România însă, acest moment istoric s-a transformat într-o oportunitate ratată. Deși fusese invitată, alături de celelalte țări din Europa, să participe la conferința de la Paris privind Planul Marshall, România a fost obligată de URSS să refuze. La presiunea Moscovei, guvernul Petru Groza, dominat de comuniști, a anulat orice intenție de colaborare economică cu Occidentul. Într-o primă etapă, România a trimis totuși o delegație oficială, condusă de Gheorghe Tătărescu, pentru a lua parte la consultările inițiale de la Paris. Dar în iulie 1947, chiar înainte de deschiderea oficială a conferinței, delegația a fost rechemată de urgență, la ordinul expres al Kremlinului. Decizia a însemnat ruperea oricărei punți de legătură cu planul american de reconstrucție. România și-a blocat singură accesul la o reconstrucție democratică și industrială, alăturându-se taberei țărilor care urmau să rămână înțepenite în dictatură. Planul Marshall devenea astfel și simbolul unei rupturi între două Europe: una care avea să renască, alta care avea să fie modelată de frică și control ideologic.
Istoricii români au numit refuzul Planului Marshall una dintre cele mai grave pierderi geopolitice ale țării din secolul XX. În timp ce Germania de Vest, Franța, Italia, Belgia și alte state reluau industrializarea și modernizarea, România intra în plin proces de sovietizare. Agricultura era colectivizată, elitele interbelice erau eliminate, iar economia devenea planificată și subordonată intereselor Moscovei.
Planul Marshall nu a fost doar o ofertă economică. A fost un proiect politic, un simbol al unei lumi în care democrația și piața liberă reprezentau salvarea din ruine. România, în 1947, avea încă o fereastră istorică deschisă. Dar această fereastră a fost trântită de influența sovietică, cu complicitatea noii conduceri comuniste.
La peste șapte decenii distanță, Planul Marshall rămâne o lecție de viziune politică și de solidaritate internațională. George Marshall a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1953, nu pentru că a câștigat războaie, ci pentru că a propus o reconstrucție bazată pe cooperare, nu pe dominație.
În România, această zi este rar menționată în manuale, deși ea marchează o alegere forțată între libertate și obediență. În loc de investiții americane, românii au primit cote la pâine, lagăre de muncă și frica înnăbușitoare a regimului comunist.
Uneori, cele mai importante uși se închid nu din lipsă de curaj, ci din teama de libertate. România anului 1947 a fost prinsă între oportunitate și obediență. Iar Planul Marshall rămâne dovada că destinul unei națiuni se poate schimba printr-o singură decizie – fie ea luată, fie impusă.
Arhiva ciudățeniilor istoriei aduce la lumină întâmplări care îți dau fiori, dar și curiozitatea de a săpa mai adânc.
Surse: U.S. Department of State, Marshall Foundation, Historia.ro, BBC Archives, Arhivele MAE
