4 iunie 1920 Trianon: Ziua în care România și-a primit dreptul la istorie

Pentru România, a fost momentul în care o greșeală istorică majoră a fost, în sfârșit, reparată.

Pe 4 iunie 1920, într-un decor solemn și tensionat, în fastuosul Palat Grand Trianon de la Versailles, s-a semnat unul dintre cele mai controversate tratate de pace din istoria Europei moderne: Tratatul de la Trianon. Acesta a pus capăt oficial participării Ungariei în Primul Război Mondial, dar mai mult decât atât, a consfințit recunoașterea internațională a Marii Uniri din 1918, prin care Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul s-au unit cu România.

Pentru români, Trianonul a fost actul juridic care a confirmat ceea ce deja fusese exprimat prin voința populară și prin sângele vărsat în Războiul pentru Întregire. Pentru unguri, în schimb, a fost o catastrofă națională, un simbol al pierderii, al umilinței și al destrămării unui vis imperial.

Tratatul, semnat între Puterile Aliate și Ungaria — stat succesor al Imperiului Austro-Ungar — a redus teritoriul Ungariei la o treime din ceea ce fusese. Dintr-o întindere de 325.000 km², Ungaria a rămas cu doar 93.000 km². Mai mult de 3 milioane de etnici maghiari au rămas în afara noilor granițe, majoritatea în România, Cehoslovacia și Regatul Sârbo-Croato-Sloven.

Pentru Ungaria, aceasta a fost o traumă colectivă. Sentimentul de pierdere națională s-a transformat rapid într-o ideologie politică, o cultură a doliului perpetuu. În multe orașe, ceasurile au fost oprite la ora 16:32 – momentul exact al semnării tratatului. Monumente funerare simbolice au fost ridicate în toată țara. Retorica revizionistă a fost alimentată de regimul lui Miklós Horthy și continuată timp de decenii.

Pentru România însă, Trianonul a fost momentul confirmării. La 1 decembrie 1918, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia proclamase Unirea Transilvaniei cu România. Însă în epocă, nicio proclamare nu era suficientă fără recunoaștere internațională. Trianonul a venit să legitimeze această decizie, să o întărească prin semnătura marilor puteri — Franța, Marea Britanie, Italia, Statele Unite. Delegația română, condusă de Ion Cantacuzino și Take Ionescu, a pledat cu determinare și diplomație pentru interesele naționale.

Este important de înțeles că Marea Unire nu a fost un act de cucerire, ci de autodeterminare. Populația românească din Transilvania era majoritară și marginalizată de-a lungul secolelor de dominație austro-ungară. Unirea cu România a fost rezultatul unei mișcări populare autentice, nu impusă cu forța. Asta a fost esența pe care tratatul de la Trianon a recunoscut-o: o corectare a unei realități istorice nedrepte, o reparație necesară.

Istoricii români au subliniat în repetate rânduri că Trianonul nu a fost o răzbunare, ci o ajustare firească a granițelor pe baza principiului wilsonian al autodeterminării naționale. Din acest motiv, România a tratat semnarea tratatului nu ca pe o victorie în sens belicos, ci ca pe o confirmare legală a unui vis istoric îndelung pregătit.

Cu toate acestea, pentru o lungă perioadă de timp, Tratatul de la Trianon a fost o temă evitată în discursul public românesc. În perioada comunistă, ideea de unitate națională era subordonată priorităților internaționale ale blocului estic. Abia în anii 2000 și mai ales după 2020, România a început să acorde oficial importanța cuvenită acestei zile. Legea nr. 256/2020 a fost adoptată de Parlament, stabilind ca 4 iunie să devină „Ziua Tratatului de la Trianon”.

Este greu de ignorat că această dată stârnește încă emoții puternice de ambele părți. În Ungaria, data este marcată ca „Ziua Solidarității Naționale”, o inversare simbolică care păstrează vie trauma națională. În România, discuția despre Trianon este adesea întâmpinată cu reținere, tocmai pentru că implicațiile emoționale și politice sunt încă sensibile.

Dar dincolo de percepțiile contrastante, realitatea istorică rămâne. Trianonul nu a creat România Mare, ci a recunoscut-o. A legalizat o stare de fapt născută din voința populară, din sacrificiile armatei române și din legitimitatea unei identități naționale ignorate timp de secole. A fost, în esență, actul de naștere juridică a României moderne.

România și Ungaria coexistă astăzi în Uniunea Europeană, în NATO, în același spațiu al cooperării. Dar Trianonul ne reamintește că trecutul nu poate fi șters, ci doar asumat. Lecția este simplă: o națiune nu poate construi viitorul dacă nu își cunoaște și înțelege propriile rădăcini. Iar pentru România, 4 iunie 1920 este una dintre acele rădăcini — adâncă, dureroasă, dar dreaptă.

Când drepturile unui popor sunt ignorate, istoria continuă să bată la ușă până i se răspunde. Trianonul nu a fost un act de generozitate, ci o recunoaștere întârziată a unei realități trăite de milioane de români. Unele granițe nu se trasează pe hârtie, ci în inimile celor care nu și-au uitat niciodată identitatea.

Arhiva ciudățeniilor istoriei aduce la lumină întâmplări care îți dau fiori, dar și curiozitatea de a săpa mai adânc.

Surse: tratatuldetrianon.ro, Historia.ro, Keith Hitchins, Ioan-Aurel Pop, Legea nr. 256/2020, Arhivele MAE.