15 iunie 1215 – ziua în care regele a fost forțat să-și semneze neputința: Magna Carta

Într-o poieniță liniștită de pe malul râului Tamisa, la Runnymede, într-o Anglie medievală plină de neliniște și nemulțumire, s-a scris o filă de istorie care avea să răsune timp de secole. Era 15 iunie 1215. Ioan fără Țară, un rege detestat de popor și de nobilime, se vedea nevoit să renunțe, pentru prima dată în istoria Angliei, la o parte din puterea sa absolută. Documentul care i-a fost impus – Magna Carta Libertatum – nu părea la acel moment decât o concesie forțată. Dar în esență, era o revoluție juridică mascată.

Un monarh încolțit și o țară în pragul haosului

Regele Ioan nu era un suveran iubit. Dimpotrivă, era cunoscut pentru cruzime, lăcomie, trădări și eșecuri militare rușinoase. Pierduse aproape toate teritoriile din Franța moștenite de tatăl său, Henric al II-lea. Își antagonizase baronii prin taxe excesive și arbitrare, și chiar fusese excomunicat de Papă pentru refuzul de a recunoaște autoritatea Vaticanului asupra numirii unui arhiepiscop.

În 1215, baronii englezi, sătui de abuzurile regale, au format o coaliție armată. În frunte cu Robert Fitzwalter, aceștia au ocupat Londra și l-au constrâns pe rege să negocieze. Așa a luat naștere momentul istoric de la Runnymede, unde regele a fost silit să accepte o serie de condiții sub forma unei charte – Magna Carta.

Ce este, de fapt, Magna Carta?

Magna Carta (în latină: „Marea Cartă”) conținea 63 de clauze, majoritatea redactate pentru a limita abuzurile regelui față de nobilime. Însă unele prevederi au depășit cu mult contextul feudal:

• Nimeni nu poate fi închis, exilat sau pedepsit fără o judecată legală. (Clauza 39 – baza pentru conceptul modern de habeas corpus)
• Regele nu poate impune taxe fără consimțământul consiliului baronilor. (Un precursor al parlamentului)
• Autoritățile regale nu pot confisca proprietăți fără o justificare legală.
• Biserica va fi liberă de influență regală.

Deși la început s-a aplicat doar unei elite restrânse – baronii mari proprietari –, documentul avea să fie reeditat, reinterpretat și extins, devenind un fundament juridic al limitării puterii arbitrare.

Reacția regelui și moștenirea sa periculoasă

Regele Ioan nu a avut niciodată intenția să respecte Magna Carta. La doar câteva săptămâni după semnare, a cerut și obținut de la Papă anularea ei, acuzând că fusese forțat prin șantaj. Acțiunea sa a declanșat un nou război civil – Războiul Baron's War – care a continuat chiar și după moartea sa, în 1216.

Totuși, fiul său minor, Henric al III-lea, a fost nevoit să resemneze și să reafirme Magna Carta pentru a-și păstra tronul. Astfel, documentul a intrat treptat în tradiția juridică engleză, fiind confirmat de peste 30 de ori în următoarele două secole.

Magna Carta – sursă de inspirație globală

În secolul al XVII-lea, liderii revoluției engleze au invocat Magna Carta împotriva abuzurilor regale. În secolul al XVIII-lea, părinții fondatori ai Statelor Unite au folosit clauzele Magna Carta în redactarea Constituției Americane. Noțiunea că statul trebuie să răspundă în fața cetățenilor își are rădăcinile în acest act din 1215.

Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată în 1948, reflectă în mai multe articole idei enunțate pentru prima dată în Magna Carta – dreptul la un proces echitabil, limitarea detenției arbitrare, separarea puterilor.

O revoluție tăcută

Paradoxul Magna Carta este că, în esență, a fost un document al aristocrației feudale, menit să-și protejeze privilegiile. Dar în timp, aceste prevederi au fost reinterpretate și democratizate, devenind expresia unei idei simple și puternice: nimeni nu este mai presus de lege – nici măcar regele.

Într-o epocă în care cuvântul unui suveran valora mai mult decât o sută de vieți, apariția unui text care să-l tragă la răspundere a fost, fără îndoială, o ruptură de paradigmă. Nu a fost o revoluție sângeroasă. A fost una juridică. Și poate tocmai de aceea a durat.

Lecția zilei

15 iunie 1215 este o bornă esențială în istoria ideii de libertate. A fost ziua în care legea a reușit – pentru prima dată – să impună limite puterii absolute. Și chiar dacă a fost încălcată, renegociată și ignorată în multe rânduri, ideea Magna Carta a supraviețuit tuturor regilor care au încercat să o șteargă.

Arhiva Ciudățeniilor Istoriei aduce la lumină întâmplări care îți dau fiori, dar și curiozitatea de a săpa mai adânc.

Surse istorice:

• British Library – „Magna Carta: An Introduction” (bl.uk/magna-carta)
• Encyclopaedia Britannica – „Magna Carta” (britannica.com/topic/Magna-Carta)