SUA vs. China în AI: cine va dicta viitorul inteligenței artificiale?

O competiție între două lumi paralele

În esență, confruntarea dintre SUA și China în AI seamănă cu două lumi paralele care se dezvoltă în ritmuri și direcții diferite. În Silicon Valley, marii giganți tehnologici cred că soluția pentru inteligență artificială este să construiești modele din ce în ce mai mari. Logica este simplă: mai multe date, mai mulți parametri, mai multă putere de calcul – iar rezultatul, spun ei, va fi o inteligență tot mai avansată. Această abordare a dat rezultate spectaculoase, de la sisteme de generare a textului la agenți conversaționali și instrumente de programare.

La Beijing, însă, logica este alta. Acolo se discută despre cum să creezi sisteme care să gândească și să planifice cu puține date, dar cu sarcini complexe. The Guardian notează că această filozofie a prins contur odată cu revenirea cercetătorului Song-Chun Zhu în China. Născut acolo, Zhu a plecat în SUA pentru a studia la Harvard și a devenit profesor la UCLA, remarcându-se ca unul dintre pionierii viziunii computerizate. Totuși, a simțit că direcția americană „mai mare e mai bun” nu răspunde întrebării fundamentale: cum gândesc oamenii? În 2020 a părăsit brusc Statele Unite, într-o mișcare discretă și învăluită în mister, pentru a fonda la Beijing institutul BIGAI. Acolo și-a fixat ca obiectiv ambițios construirea unei „teorii unificate a inteligenței”.

În loc să copieze strategia americană a „mărimii”, Zhu încearcă să recreeze modul în care învață copiii – prin interacțiune, experiment și deducție, nu prin memorarea unor biblioteci întregi de informații. Rezultatul sunt proiecte precum TongTong, un agent virtual care nu doar recunoaște comenzi, ci poate colabora cu alți agenți, își amintește experiențe și găsește soluții creative în situații noi.

Această polarizare nu este doar tehnică, ci și culturală: americanii continuă tradiția Silicon Valley a „bigger is better”, în timp ce chinezii pun accent pe eficiență și pe reproducerea proceselor cognitive umane. În următorii ani, confruntarea dintre aceste două paradigme ar putea decide nu doar cine conduce în AI, ci și ce formă va avea inteligența artificială de mâine. Americanii pariază pe forța brută. Pentru companiile americane, cheia este puterea de calcul. Giganți precum OpenAI, Google sau Meta cred că drumul spre inteligența artificială generală trece prin acumularea de date uriașe și prin utilizarea masivă de cipuri grafice (GPU-uri). Aceste procesoare, inițial create pentru jocuri video, au devenit motorul revoluției AI pentru că pot face milioane de calcule simultan.

Dar prețul este uriaș: pentru a antrena un model de ultimă generație, companiile cheltuiesc sute de milioane de dolari pe cipuri speciale și electricitate. Doar un singur model precum GPT-4 consumă la antrenare energie cât un oraș mic timp de câteva luni. OpenAI, Anthropic sau Google își dispută supremația pe acest front. Formula e simplă pentru americani: modele uriașe de inteligență artificială, alimentate cu putere de calcul imensă și perfecționate prin antrenamente repetate. Rezultatul? Modele care scriu cod, rezolvă probleme și pot acționa ca agenți conversaționali. Dar prețul este uriaș: fiecare generație de model costă sute de milioane de dolari în GPU-uri și energie.

Beijingul are însă o problemă structurală: sancțiunile SUA care limitează accesul la cipurile de top, precum Nvidia H100. Conform Reuters, chinezii s-au trezit cu versiuni „castrate” ale acestor plăci (A800, H800, H20), cu performanțe reduse. Rezultatul a fost adaptarea: companiile au început să antreneze modele mai ieftine și mai eficiente, folosind arhitecturi precum „mixture of experts” și optimizări agresive.

Un exemplu este compania DeepSeek, care a stârnit vâlvă la începutul lui 2025. Potrivit Reuters, aceasta a pretins că și-a antrenat modelul de vârf cu sub 6 milioane de dolari – o sumă minusculă comparativ cu rivalii americani. Criticii au atras atenția că cifrele reale sunt mai mari, dacă includem costurile ascunse (date, etichetare, experimente nereușite).

Războiul cipurilor

Controlul resurselor de calcul a devenit arma preferată a Washingtonului. În 2025, după cum notează Federal Register, institutul BAAI din Beijing a fost pus pe lista neagră, alături de alte entități. Aceste restricții obligă China să își accelereze investițiile în alternative locale, precum cipurile Ascend de la Huawei sau procesoarele Biren. Deși ecosistemul este mai tânăr, presiunea a dus la progrese rapide.

Între timp, piața gri prosperă. Reuters a relatat că plăci grafice high‑end, destinate gamingului, sunt folosite pentru AI, ocolind restricțiile. Companiile chineze jonglează astfel între oficial, alternativ și improvizat, pentru a menține ritmul. În multe cazuri, centrele de date din China seamănă mai degrabă cu ateliere de bricolaj tehnologic, unde fiecare resursă este valorificată la maximum. Această adaptabilitate arată nu doar creativitate, ci și determinarea Beijingului de a nu depinde pe termen lung de importurile occidentale.

Două seturi de reguli

Pe lângă hardware și modele, se joacă și o bătălie a reglementărilor. SUA ajustează constant controalele la export, dar schimbările bruște creează incertitudine pentru companii și investitori. China, în schimb, și-a anunțat propriile reguli stricte pentru „AI safety”: evaluări obligatorii înainte de lansarea produselor și chiar posibilitatea de a retrage rapid aplicații considerate riscante. The Guardian subliniază că Beijingul nu se limitează doar la interior, ci încearcă să impună și o agendă globală în acest sens, organizând conferințe și propunând standarde internaționale.

Problema? Standardele celor două blocuri riscă să fie incompatibile. Dacă SUA și China nu își armonizează testele și rapoartele, lumea ar putea ajunge la două ecosisteme AI separate, cu reguli diferite și riscuri mai greu de controlat. Pentru dezvoltatori și utilizatori, asta ar însemna bariere suplimentare: un soft validat la Beijing ar putea fi respins la Washington și invers. Iar pentru restul lumii, dilema va fi pe cine urmează – sau cum jonglează între ambele universuri.

Într-un fel, această competiție amintește de Războiul Rece: două puteri, două viziuni și două seturi de reguli care pot împărți planeta în tabere tehnologice diferite. Diferența este că, de data aceasta, nu e vorba doar de arme sau ideologie, ci de mintea digitală care va modela economia, politica și viața de zi cu zi. Întrebarea care rămâne deschisă este simplă și tulburătoare: cine va scrie regulile inteligenței artificiale și cum vor arăta granițele lumii construite de ea?

Duelul paradigmelor: forța brută vs. inteligența adaptivă

Întrebarea nu mai este „cine are cel mai mare model?”. Ci cine poate oferi cea mai bună valoare per dolar și per kilowatt. SUA rămân lideri la modelele de frontieră și la ecosistemul software global. China, însă, recuperează teren prin eficiență, adaptare și adopție rapidă la scară largă în sector public și industrie.

Cazul lui Song‑Chun Zhu arată că nu doar cipurile sau sancțiunile decid soarta AI, ci și paradigma științifică. Faptul că un cercetător de talia lui a ales să părăsească America pentru a construi o alternativă la Beijing spune multe despre dinamica prezentă. În cele din urmă, confruntarea nu este doar tehnologică, ci și despre viziune: o lume condusă de modele gigantice, hrănite cu resurse nelimitate, sau o lume a inteligenței mai suple, care învață și se adaptează precum oamenii.

Dacă cele două lumi nu găsesc un teren comun, vom trăi într-o eră cu două universuri paralele ale inteligenței artificiale – fiecare cu regulile, modelele și riscurile sale. Pentru cetățenii obișnuiți, asta ar putea însemna telefoane, aplicații și servicii digitale care funcționează radical diferit în funcție de ce parte a lumii trăiești. Un internet fragmentat de bariere politice ar putea deveni și un internet al inteligențelor artificiale divergente. Finalul nu e doar o competiție între state, ci și o alegere colectivă: vrem o tehnologie care să unească sau una care să ridice noi ziduri invizibile?

Surse: The Guardian, Reuters.